Forţa mamei Geea

Articol editat de Valentina Adam, 2 septembrie 2016, 10:29

Avem două variante. Prima ar fi să stăm să plângem în pumni şi să aşteptăm următorul fenomen meteo extrem, ori următorul seism, privind asemeni poveştii lui Creangă la drobul de sare. A doua variantă ar fi să încercăm pe deoparte să construim clădiri care să reziste la seisme normale, să îndiguim malurile râurilor, să ne pregătim pentru ce poate fi mai rău, prin întărirea capacităţii de reacţie a autorităţilor.

România îşi plânge astăzi morţii din Italia. 11 conaţionali şi-au găsit sfârşitul în cutremurul care a ras de pe faţa pământului localitatea Amatrice. Toate trupurile celor decedaţi au fost repatriate, iar unii au fost deja înmormântaţi creştineşte, în pământul patriei străbune. Lacrimi amare au curs în urma celor plecaţi pe ultimul drum. Lacrimi de durere şi neputinţă. Au mai fost plecaţi în căutarea unui trai mai bun, a unei vieţi decente. Acum s-au dus pentru ultima oară, fără putinţă de întoarcere.

În România a fost decretată zi de doliu naţional, în memoria celor ce şi-au pierdut viaţa în cutremurul din Italia de săptămâna trecută. Ei s-au dus, dar noi rămânem şi nu putem să nu ne întrebăm, cât de pregătiţi suntem pentru o astfel de catastrofă. Toţi specialiştii în seismologie afirmă că un cutremur devastator, de mare intensitate poate lovi din nou ţara noastră. Ciclic. Ce vom face atunci? Suntem pregătiţi? Sunt autorităţile apte să asigure cele necesare supravieţuitorilor? Sunt întrebări fără răspuns. În lipsa lui, ne uităm cu frică la drobul de sare de pe cuptor şi tremurăm de frica pisicii, care l-ar putea trânti.

Privim cu frică şi ne rugăm ca cei duşi pe ultimul drum, să se se odihnească în pace. O pace interioară pe care noi, cei rămaşi, nu ne-o găsim.

Dan Agache

Sursă foto: zoso.ro