Un semnal neobişnuit a fost obţinut de astronomii ruşi. Este posibil să aibă origine EXTRATERESTRĂ
Articol editat de Mirabela Afronie, 1 septembrie 2016, 08:53
Astronomii au detectat anul trecut o explozie de energie apărută la nivelul lui HD 164595, o stea aflată la o distanţă de circa 94 de ani-lumină faţă de Terra, în constelaţia Hercule. Fenomenul a fost observat cu ajutorul radiotelescopului rusesc RATAN-600 şi a stârnit imediat interesul cercetătorilor care încearcă să demonstreze existenţa vieţii extraterestre.
,,O echipă internaţională de cercetători au anunţat detectarea unui semnal puternic venit din direcţia lui HD164595. Nimeni nu a pretins că acesta a fost provocat de o civilizaţie extraterestră, însă semnalul este atât de evident încât specialiştii care operează RATAN-600 doresc ca ţinta să fie monitorizată în continuare”, susţine autorul american Paul Gilster pe blogul său ,,Centauri Dreams”.
Seth Shostak, astronom la institutul SETI (Search for Extra-Terrestrial Intelligence), susţine că, împreună cu echipa sa, a încercat recent să detecteze din nou semnalul emis în data de 15 mai 2015, însă nu a găsit nimic. Atât Shostak cât şi Gilster au obţinut informaţiile legate de noua descoperire de la astronomul italian Claudio Maccone, care a colaborat cu cercetătorii ruşi în momentul în care aceştia au folosit telescopul RATAN-600.
Rezultatele publicate de Maccone au fost analizate de către specialişti. Aceştia susţin că, în eventualitatea în care ele se vor dovedi a fi adevărate, ar indica prezenţa unor semnale emise de o stea asemănătoare cu Soarele, deoarece are o masă mai mică cu doar 1% faţă de acesta, este mai tânără cu 100 de milioane de ani, are o temperatură similară şi, mai mult decât atât, are o compoziţie chimică similară.
Pe parcursul cercetărilor, astronomii au mai descoperit o planetă asemănătoare cu Neptun care ar orbita steaua HD 164595. Ea a fost denumită ,,HD 164595″, iar specialiştii susţin că este posibil ca alte obiecte cosmice de acest gen să existe în acea zonă, însă să nu fi fost detectate până în momentul de faţă.
Astronomii ruşi sunt fascinaţi îndeosebi de modul în care arată semnalul emis de stea. El are o lungime de undă de aproximativ 2,7 centimetri şi o frecvenţă de 11 GHz, ceea ce înseamnă că este un semnal de foarte înaltă frecvenţă nu foarte diferit de cel folosit de televizoarele digitale. Shostak susţine că, în eventualitatea în care a fost real, semnalul trebuia să fi fost extrem de puternic pentru a putea fi detectat pe Terra.
Cercetătorul de la institutul SETI exclude în mod clar posibilitatea ca semnalul să fi avut origine extraterestră. Specialistul susţine, în primul rând, că astronomilor le-a trebuit mai mult de un an până a putea da primele informaţii legate de semnalul pe care l-au detectat. În al doilea rând, radiotelescopul RATAN-600 funcţionează cu o eroare care nu îi permite să verifice cu exactitate dacă semnalul provine dintr-un sistem stelar asemănător cu cel în centrul căruia se află HD 164595. Mai mult decât atât, semnalul este atât de vast încât este extrem de dificil de verificat.
Specialiştii SETI va încerca din nou să găsească din nou semnale emise de HD 164595, însă aşteaptă ca, mai întâi, Maccone şi astronomii ruşi să îşi publice descoperirile în mod oficial. Până atunci, singura ipoteză pe care astronomii americani o iau, totuşi, în considerare se referă la faptul că semnalele au fost emise de lentilele gravitaţionale ce s-ar fi putut forma în momentul în care steaua HD 164595 a concentrat în jurul său material cosmic.
Sursa: sciencealert.com
Sursa: descopera.ro