Deva pe harta vânătorilor de OZN-uri
Articol editat de Gerhard Chwoika, 24 august 2016, 09:00
„Mă aflam în grădină. Am privit cerul și mi-au atras atenția luminile și ceea ce am crezut întâi că este un avion. Obiectul se deplasa dinspre nord spre sud cu o viteză mult mai mare decât cea a unui avion. Luminile sale străluceau însă într-un mod mult mai straniu decât cele ale unui avion. Nu am mai văzut niciodată ca un avion să se deplaseze și să lumineze astfel. Am făcut câteva fotografii, pentru că mi s-a părut interesant și am intrat în casă, pentru a le cerceta, să îmi dau seama dacă obiectul de pe cer nu este o stea sau un avion. Nu m-am speriat. Am căutat pe Internet obiecte similare, însă ceea ce am văzut pe cer era cu totul altceva decât orice obiect ce poate fi observat noaptea, pe cer”, a fost mărturia publicată de devean, pe ufo-hunters.com (vânătorii de ozn-uri), dar și pe alte site-uri cu aceeași tematică. Presupusul obiect a fost vizionat timp de trei minute,spune deveanul.
Ultima apariție misterioasă semnalată în județul Hunedoara, pe paginile de internet dedicate obiectelor extraterestre, a avut loc în 2012. „În orașul meu, este un parc, unde împreună cu câțiva prieteni mă jucam în zăpadă. Deodată, luminile din oraș s-au stins, telefoanele nu ne-au mai funcționat și apoi, pe cer au apărut 4 – 6 lumini verzi, care au început să lumineze întreg cerul, pulsând fiecare la o secundă. După ce s-au stins, electricitatea și rețeaua de telefonie a revenit în funcțiune”, a fost mărturia unui bărbat din Lupeni.
Sursa:zhd.ro