Lubeniţele în festival la Gottlob. Organizatorii promit multe surprize
Articol editat de Gerhard Chwoika, 8 august 2016, 13:30
Fanfara și portul popular, alături de majorete vor fi prezente în prima zi a festivalului, începând cu ora 17.00 când pe scenă vor urca şi îndrăgiţi interpreţi ai cântecului popular, iar la miezul nopţii privirile se vor îndrepta spre cer, pentru că va avea loc un foc de artificii. În cea de-a doua zi de festival, 15 august, pe scenă va urca trupa Compact de la ora 19.00, iar după aceea o discotecă în aer liber.
La Gottlob în acest interval se va inaugura o creșă cu două grupe și un drum comunal, investiţii realizate pe fonduri europene, a subliniat primarul comunei timişene.
Sursa: tion.ro