Identitatea naţională, culturală şi spirituală a românilor din Ungaria promovată din Banat
Articol editat de Gerhard Chwoika, 4 august 2016, 16:00
Aflat la cea de-a IX-a ediție, festivalul de păstrare şi promovare a tradiţiilor populare româneşti „La obârşii, la izvor” are drept scop promovarea şi întărirea identităţii naţionale, culturale şi spirituale a românilor din Ungaria fiind realizat anual cu sprijinul unuia din Consiliile județene ale judeţelor participante.
Programat a se desfășura în 2 octombrie, festivalul de la Gyula va fi organizat cu participarea Ansamblului Folcloric „Semenicul” al Consiliului Județean Caraș-Severin.
La edițiile din anii precedenți au participat artiști din județele: Maramureș, Bihor, Satu Mare, Bistriţa, Arad, Timiş, Sălaj şi Cluj.
Sursa foto: Bujorel Purice