A murit Regina Ana
Articol editat de Mirabela Afronie, 1 august 2016, 16:09
De asemenea, Familia Regală a anunțat că va urma o perioadă de șapte zile de mare doliu după înmormântare și apoi doliu timp de 40 de zile.
Moartea Reginei Ana survine în condițiile în care și starea de sănătate a Regelui Mihai este precară. Majestatea Sa a fost diagnosticat cu leucemie cronică și carcinom epidermoid metastazant și a suferit o intervenție chirurgicală, potrivit Consiliului Regal.
În urmă cu cinci luni, Regele Mihai a anunțat că este bolnva și că se retrage din viața publică, numind-o pe fiica lui, Margareta, Principesa Moștenitoare și Custode al Coroanei.
Principesa Ana de Bourbon-Parma s-a născut la 18 septembrie 1923, la Paris. Este fiica Principelui René de Bourbon-Parma și a Principesei Margareta a Danemarcei. Principesa Ana a copilărit în Franța.
Începând cu anul 1939, după izbucnirea războiului, și-a urmat familia în Spania și în Statele Unite ale Americii, unde a urmat o școală de artă, la New York. În paralel, pentru a-și putea câștiga existența, a lucrat ca vânzătoare la magazinul universal Macy’s.
În 1943, Principesa Ana s-a înrolat ca voluntar în armata franceză. A fost, împreună cu regimentul ei, în Algeria, Maroc, Italia, Luxemburg și Germania, până la sfârșitul ostilităților. A primit „Crucea de Război” a Franței.
Principesa Ana l-a cunoscut pe Regele Mihai I al României la Londra. După doar o săptămână, Regele i-a cerut mâna. S-au căsătorit la 10 iunie 1948, la Atena.
Sursa: digi24.ro