Tenismenul Marius Copil a pornit vânătoarea de pokemoni!
Tenismenul arădean Marius Copil, prima rachetă în echipa de Cupa Davis a României, apare într-un spot devenit viral pe internet.
Articol editat de Mirabela Afronie, 25 iulie 2016, 15:43
Cuprinşi de isteria acestor zile, Marius Copil şi doi prieteni de-ai săi sunt filmați în mijlocul jocului Pokemon Go, aleargând printr-un parc, cu telefonul în mână, după un maimuțoi virtual. O fată a crezut că este ținta reală a dorinței celor trei băieți, care veneau spre ea cu telefoanele în mână. Tipii însă o ocolesc, mergând mai departe, în timp ce replica unuia este una jignitoare, ca stil de adresare, pentru o fată: „Dă-te, fă, că nu văd Pokemonu’, fir-ar…”. Replica fetei este în aceeaşi notă: „Nu vă mai place femeia!”. Filmuleţul poate fi urmărit pe pagina facebook Poze trasnite.
Marius Copil – care se află în recuperare după accidentarea din meciul cu spaniolul Lopez din cadrul Cupei Davis de la Cluj-Napoca – are un rol mai mult decorativ în clip.
Sursa: aradon.ro