Falimentul Rapidului, salvarea lui ACS Poli? Timişoara ar putea pleca la drum în noul sezon cu un nou investitor
Articol editat de Mirabela Afronie, 21 iulie 2016, 13:25
Chiar dacă Liga a hotărât astăzi ca formaţia din Banat să evolueze şi la anul în prima ligă, situaţia de la club este, cel puţin pentru moment, una catastrofală. Pe finalul campionatului trecut, echipa a căzut total şi a obţinut atât de puţine puncte încât în noul sezon va porni cu un deficit de -14 puncte: -8 din cauza neîndeplinirii baremului în Liga 1 şi -6 puncte pentru neregului în dosarul de licenţă.
Viorel Tudose, un om de afaceri care activează în domeniul cerealelor, al furnizării de energie electrică şi a comercializării cărnii, ar putea fi salvarea Timişoarei. Acesta negociază de trei luni cu oficialităţile de pe Bega şi e dispus, cel puţin la nivel declarativ, să preia clubul şi să stingă toate datoriile. El ar urma să finanţeze tot ce înseamnă cheltuieli curente, iar Consiliul Local şi Primăria ar trebui să pună la dispoziţie stadionul şi baza de antrenament. Din câte se pare, datoria clubului s-ar ridica la circa 700.000 de euro, după unele surse, sau la 1,2 milioane de euro, conform altora.
Întrebat de ce vrea să investească în fotbal, Tudose a explicat simplu: „Pe de o parte îmi place, pe de alta e o provocare. E un hobby, dar şi o afacere. Vreau să-mi demonstrez mie că pot scoate bani inclusiv din fotbal”, a declarat Tudose în urmă cu mai mulţi ani pentru presa din Buzău.
Acelaşi om de afaceri a mai negociat cu U Cluj şi la un moment dat totul părea rezolvat, dar acolo datoriile erau de 2,8 milioane de euro, iar Florian Walter cerea un milion de euro pentru tranzacţie. O altă echipă cu care a discutat este FC Argeş, dar cu multă vreme în urmă. A mai investit la Ceahlăul, ca sponsor, şi la echipa de handbal HCM Roman, cu care a pierdut o finală de Cupă a României.
Varianta Edi Iordănescu?
Viorel Tudose a declarat de curând în cadrul emisiunii Digi Sport Matinal că e foarte aproape să devină noul proprietar al echipei, dar lucrurile nu au avut deocamdată o finalitate. Întrebat care e stadiul negocierilor între cele două părţi, Aurel Damian, cel care ar fi trebuit să preia funcţia de preşedinte în cazul în care Tudose devine patronul echipei, a declarat pentru digisport.ro: „Ştiu că sunt ceva discuţii, ca se poartă negocieri, iar cele două părţi, domnul Tudose şi primarul Robu s-au întâlnit, însă lucrurile trenează. Cu cât trece mai mult timp, cu atât problema e din ce în ce mai greu de rezolvat, pentru că se apropie startul sezonului.
Se pare că, la fel ca la majoritatea echipelor care au susţinere din partea autorităţilor locale, oamenii acceptă cu greu schimbările. Noi sperăm că lucrurile se vor rezolva, mai avem răbdare câteva zile, dar mai avem şi alte variante unde să mergem să investim, iar în curând vom anunţa ce echipă vom prelua. Vom lua cu siguranţă o formaţie de Liga întâi sau a doua, sunt echipe care doresc să mergem să investim!”.
De asemenea, tot în emisiunea Digi Sport Matinal, Tudose a declarat că este un mare fan al lui Edward Iordănescu, iar surse apropiate clubului de pe Bega susţin că în cazul în care echipa va avea un nou patron şi va juca în Liga 1, atunci fostul antrenor al Pandurilor ar urma să stea pe banca tehnică.
Sursa: digisport.ro