Italia: Cel puțin zece morți în urma coliziunii a două trenuri de pasageri în apropiere de Bari
Articol editat de Mirabela Afronie, 12 iulie 2016, 14:31
Potrivit poliției, accidentul s-a produs pe un segment de cale ferată dintre localitățile Corato și Andria, în apropiere de orașul Bari, pe coasta Mării Adriatice.
Conform imaginilor filmate din aer, cele două trenuri regionale formate din câte patru vagoane fiecare s-au lovit frontal și în ambele părți au fost împrăștiate fragmente.
Un martor a povestit pentru Il Mattino că „unele vagoane sunt complet distruse, iar echipele de salvare scot oameni de sub rămășițe”.
Această linie unică de cale ferată, care trece pe la nord-vest de Bari, este folosită zilnic de peste 200 de trenuri. În prezent au loc lucrări pentru construcția unei noi linii pentru a reduce tocmai probabilitatea ciocnirii trenurilor.
Sursa: agerpres.ro