Cu Ilie Năstase a început istoria clasamentului ATP
Articol editat de Mirabela Afronie, 12 iulie 2016, 10:25
În ciuda stilului său temperamental, Năstase, un atlet zvelt şi rapid, putea face orice atunci când se concentra – era un artist capabil să creeze cu mare originalitate momente absolut excepţionale.
Pe parcursul unei cariere începute în era amatorilor şi continuată apoi în cea a profesionistilor, Năstase a fost unul dintre cei 5 jucători care au câştigat peste 100 de titluri la profesionişti, 57 în meciuri simple şi 51 în meciuri duble.
Până când au apărut Năstase şi Ţiriac, România fusese quasi-necunoscută în Cupa Davis. În 1969, cuplul Năstase – Ţiriac ajunge în semifinale împotriva Marii Britanii şi câştigă cu 3-2 la Wimbledon.