[FOTO] Regalul folcloric încântă Valea Cernei !
Paul-Sever SMADU
Articol editat de Mirabela Afronie, 7 iulie 2016, 10:36
Primii au urcat pe scenă dansatorii de la CEATA JUNILOR din Sibiu, care au adus în festival folclorul ardelenesc, acesta fiind singurul ansamblu românesc care a evoluat programul celei de-a treia gale a manifestărilor. Foarte aşteptate de public au fost reprezentaţiile artistice ale ansamblurilor din Costa Rica şi Columbia, dansurile din această parte a globului fiind foarte apreciate şi răsplătite cu aplauze! Dealtfel, nu doar dansurile, ci şi costumele celor două formaţii americane s-au bucurat de aprecierea unanimă a publicului, poate şi prin exotismul lor! Ansamblul REY CURRE din Costa Rica a adus în faţa spectatorilor tradiţia folclorică a acestei ţări din America Centrală, iar artiştii de la FUNDACION COLUMBIA FOLKLORE au etalat din nou dansurile şi muzica specifice zonei Pacificului şi zonei montane columbiene.
După acest adevărat regal folcloric central şi sud-american, următoarele ansambluri ne-au adus mai aproape de graniţele României. Din Lvov (Ucraina) a venit pe Valea Cernei Ansamblul GORGANY, care a prezentat dansurile populare din patru regiuni ale Zacarpatiei, evoluţia dansatorilor ucrainieni fiind apreciată de numerosul şi entuziastul public. Seara a fost încheiată de Ansamblul ZORYA din Bulgaria, cu dansuri din regiunea Şopska, din apropierea capitalei bulgare – Sofia. De remarcat că spectatorii nu au părăsit gradenele Grădinii de Vară până la sfârşitul spectacolului, răsplătind cu aplauze eforturile depuse toţi cei care au urcat pe scena festivalului!
Un aport la reuşita acestei ediţii a manifestărilor îl au voluntarii Asociaţiei Tinerilor din Băile Herculane, care au avut rolul de a însoţi grupurile din străinătate participante la festival. Cum se implică aceşti tineri, aflăm de la Alexandru Galicza – preşedintele asociaţiei : „Am adus voluntari vorbitori de limbă engleză şi spaniolă, aceştia devenind ghizi pentru ansamblurile care au venit la noi şi le-au coordonat pe durata festivalului. Oaspeţii au vizitat staţiunea, s-au plimbat şi prin alte zone, au mers la Dunăre şi tot timpul au fost însoţiţi de tinerii noştri care ne-au ajutat foarte mult şi doresc să le mulţumesc enorm pentru tot ceea ce au făcut! Voluntarii sunt elevi de la liceul din oraş sau absolvenţi ai liceului, cu vârste cuprinse între 16 şi 21 de ani, toţi implicându-se enorm pentru ca festivalul să se desfăşoare în cele mai bune condiţii!” Tinerii voluntari care timp de o săptămână s-au aflat alături de organizatorii festivalului sunt : Alexandru Galicza, Liana Ferescu, Georgiana Mihart, Ariana Staicu, Oana Tudor, Denisa Benke, Codrin Cimpoiaşu, Georgiana Bujancă, Marian Brânzan, Otto Watzlavek, Isabella Ciuta şi Valentin Sorescu.
Spectacolul din această seară va începe la ora 19.00, când vor urca pe scenă ansambluri din Serbia, Ucraina, iar din judeţul nostru vor fi prezente ansamblurile TEREGOVANA şi HORA CARAŞULUI de la Oraviţa.
Paul-Sever SMADU