Scoţia cea singuratică
Articol editat de Mirabela Afronie, 6 iulie 2016, 09:05
Un text de Jacob L. Shapiro
Am locuit în Anglia în anul care a precedat votul, iar temerile că Scoţia ar putea vota în favoarea independenţei erau foarte reale. Diferenţa în favoarea rămânerii în UK nu a fost atât de mare încât această problemă să nu reiasă la suprafaţă în cazul unei neînţelegeri serioase între Scoţia şi Regat. Problema rămânerii în Uniunea Europeană s-a dovedit a fi exact un astfel de tip de neînţelegere. Scoţia a votat în proporţie de 62-38% în favoarea rămânerii în UE, spre deosebire de rezultatul total de 52-48% pro-ieşire, ceea ce înseamnă că Scoţia a avut sentimente mai puternice faţă de rămânerea în UE chiar şi decât propria sa independenţă. Primul ministru scoţian, Nicola Sturgeon, şi-a anunţat deja dezacordul oficial în legătură urmările referendumului. Ea a afirmat că rezultatul este o „indignare democratică” şi a precizat că potenţialul unui al doilea referendum de independenţă este „mai mult decât evident”. Sturgeon a plecat miercuri spre Bruxelles cu susţinerea Parlamentului Scoţiei pentru a căuta soluţii în favoarea posibilităţii ca o Scoţie independentă să rămână în UE.
Brexit a împins Scoţia de pe o stâncă, iar UE a lăsat-o să atârne acolo.
Dar după aceea s-a întâmplat un lucru ciudat. Sturgeon a ajuns la Bruxelles, dar a descoperit că UE nu prea dorea să discute cu ea. Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, a refuzat cererea lui Sturgeon de a se întâlni. Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, părea iniţial prea ocupat, dar a reuşit să îşi facă loc în program pentru o întâlnire de seară cu Sturgeon. Şi alte ţări, în frunte cu Germania, au făcut dovada indiferenţei, declaraţiile lor variind pe tema conform căreia aceasta este o problemă internă britanică pe care este prea devreme să o adreseze. Brexit a împins Scoţia de pe o stâncă, iar UE a lăsat-o să atârne acolo. Mai mulţi factori au dus la votul strâns al Marii Britanii de a părăsi Uniunea Europeană. Dar problema de bază a fost diferenţa din ce în ce mai mare între elitele politice şi cetăţenii obişnuiţi. Dar nu acest lucru este în joc atunci când vine vorba de Scoţia. Problema independenţei scoţiene este, în primul rând, o problemă legată de naţionalism. Este despre dorinţa scoţienilor de a lua propriile decizii, de a trăi într-o ţară a lor, în locul unde au trăit strămoşii lor, unde pot fi stăpânii propriei lor soarte – în măsura în care le permite geopolitica.
Europa este reticentă
Acesta este motivul pentru care multe ţări europene vor fi reticente în legătură cu deschiderea porţilor UE pentru Scoţia. Acest lucru creează un precedent periculos pentru un continent care încearcă să-şi controleze potenţa sentimentelor naţionaliste încă din 1945. Se vorbeşte mult despre graniţele artificiale ale Orientului Mijlociu, desenate orbeşte de puterile imperiale europene. Graniţele Europei sunt la fel de artificiale. Doar că naţionalismul este prezent în Europa de mai mult timp şi m-aş aventura să spun că în Europa s-au luptat mai multe războaie din cauza identităţii naţionale decât oriunde altundeva în lume. Spania cuprinde Catalonia şi Ţara Bascilor (printre altele). Cehia cuprinde Boemia, Moravia şi părţi din Silezia. Şi lista poate continua. Dacă întrebarea legată de independenţa Scoţiei ar fi bazată strict pe economie, majoritatea dovezilor ar fi în favoarea rămânerii în Marea Britanie. Integrarea Scoţiei în Marea Britanie a jucat un rol important în ceea ce priveşte prosperitatea sa economică. În 1707, Scoţia era în pragul falimentului. În mai 2016, guvernul scoţian estimează PIB-ul Scoţiei la 152 mld. lire sterline (aproximativ 204 mld. dolari), suficient de mare încât să fie în TOP 50 cele mai mari economii ale lumii şi în primele 15 din euro-zonă (dacă ar face parte din euro-zonă). Un parcurs destul de bun. Mai mult, conform statisticilor guvernului scoţian pentru 2014 (cel mai recent an disponibil), aproape jumătate din PIB-ul Scoţiei a fost obţinut din exporturi – şi 64% din acele exporturi merg în restul Marii Britanii. Doar 15% merg în ţări UE, iar cea mai mare destinaţie a exporturilor scoţiene nu este o ţară europeană, ci Statele Unite. Dacă Scoţia ar fi votat pentru independenţă, ar fi depins de veniturile din vânzarea de petrol din Marea Nordului, iar acele venituri au scăzut simţitor odată cu prăbuşirea preţului petrolului. În perioada 2014-2015, venitul total al Scoţiei din vânzarea de petrol a fost de 1,8 mld. lire. În primele şase luni din 2016, acesta a totalizat doar 55 milioane de lire. Şi chiar şi înainte de scăderea preţului petrolului, deficitul bugetar al Scoţiei era de aproape două ori mai mare decât cel al restului Marii Britanii. Să nu mai vorbim şi despre celelalte probleme care ar trebui să-şi găsească o rezolvare dacă Scoţia ar vota în favoarea retragerii din Marea Britanie – chiar dacă guvernul britanic ar permite organizarea unui nou referendum la atât de puţin timp după cel din 2014 (trebuie să îşi dea acordul în cazul unui nou referendum). Ce monedă ar folosi Scoţia? Ar lăsa Marea Britanie o Scoţie independentă să folosească lira? Ar putea folosi euro? Sau ar crea o nouă monedă raportată la euro sau liră? Un raport publicat de Partidul Naţional Scoţian preciza că ar fi nevoie de cel puţin 2,3 mld. lire în fiecare an pentru a finanţa o armată scoţiană de 15.000 de soldaţi. Echipamentele ar trebui să fie achiziţionate de la Marea Britanie, iar unităţile scoţiene ar trebui să se separe de Forţele Armate britanice sau să fie reînfiinţate. În comparaţie cu logistica ieşirii Marii Britanii din UE, plecarea Scoţiei din UK ar fi scumpă şi ar dura foarte mult.
Chiar dacă Scoţia şi Anglia trăiesc una lângă alta în pace relativă încă din 1707, trebuie să nu uităm că cele două state sunt duşmani istorici.
Sunt multe statistici, opinii şi detalii faptice, dacă ne concentrăm prea mult pe aceste obstacole, ratăm lucrul mai important. Da, ieşirea Scoţiei din Marea Britanie ar fi dificilă. Dacă ar fi vorba doar despre o problemă economică şi dacă fiinţele umane ar exista doar pentru a-şi maximiza beneficiile economice, răspunsul ar fi clar, iar prognozele Geopolitical Futures ar ajunge să menţioneze doar lucrurile evidente. Dar geopolitica nu funcţionează aşa. Şi naţionalismul este una dintre cele mai puternice forţe din lume care influenţează modul în care indivizii şi entităţile politice iau decizii. De peste trei secole, Scoţia şi Anglia fac parte din acelaşi stat, cu aceleaşi reguli şi aceeaşi limbă. Aceste câteva sute de ani nu au eliminat dorinţa scoţiană de autodeterminare naţională din sânul populaţiei şi nici nu i-a făcut pe indivizii scoţieni să se identifice ca fiind englezi. Capacitatea de rezistenţă a naţionalismului scoţian, dacă luăm în considerare toate lucrurile prin care a trecut Marea Britanie în calitate de unitate politică, este un indicator puternic al faptului că dragostea de ţară continuă să fie foarte importantă şi în lumea de azi. Chiar dacă Scoţia şi Anglia trăiesc una lângă alta în pace relativă încă din 1707, trebuie să nu uităm că cele două state sunt duşmani istorici. Scoţia a fost într-o alianţă relativ continuă cu Franţa în secolele care au precedat uniunea sa cu Anglia tocmai pentru că acestea aveau un duşman comun, Anglia. Dorinţa scoţiană de a fi mai aproape de UE este un ecou al aceleiaşi temeri. Şi cu siguranţă trezeşte acelaşi tip de nostalgie şi în Anglia, unde teama era că o putere străină precum Franţa ar putea profita de o alianţă cu Scoţia pentru a distruge puterea Marii Britanii. Şi Irlanda de Nord ar putea părăsi Marea Britanie, dar plecarea sa ar fi diferită din cauza faptului că este localizată pe o insulă separată. Independenţa scoţiană ar însemna separarea a două state naţionale suverane pe insula britanică. Pentru Marea Britanie, această mişcare ar avea consecinţe mult mai mari decât Brexit. Referendumul din 2014 a adus în discuţie posibilitatea unei independenţe scoţiene într-un mod foarte serios. Diviziunea dintre scoţieni şi englezi în privinţa Brexitului atrage atenţia asupra sa din nou, poate mai mult decât înainte.
Departe de o independenţă scoţiană
Totuşi, suntem departe de o independenţă scoţiană. În cel mai bun caz, Scoţia ar trebuie să ceară un referendum şi Marea Britanie ar trebui să-l aprobe, iar acest proces ar putea dura câteva luni, dacă nu ani. Pe de altă parte, vizita lui Sturgeon la Bruxelles produce nişte observaţii interesante. Naţionalismul scoţian este o forţă reală şi puternică. Teama europeană faţă de ce ar însemna legitimizarea naţionalismului scoţian este la fel de reală şi puternică. În condiţiile în care Germania încearcă să menţină Uniunea Europeană întreagă într-o formă sau alta, ultimul lucru de care are nevoie este un nou competitor pe piaţa exporturilor sau o nouă ţară periferică ce va avea nevoie de un ajutor economic serios pentru a deveni un stat independent. Niciunul dintre aceste lucruri, totuşi, nu înseamnă că o Scoţie independentă este imposibilă sau că Scoţia ar fi mai puţin importantă dacă s-ar separa – şi asta ar trebui să le ofere tuturor celor care locuiesc în Europa un moment de respiro.
Sursa: adevarul.ro
