Ascultă Radio România Reșița Live

Belgia este calificată în sferturile de finală după victoria categorică împotriva Ungariei

Belgia este calificată în sferturile de finală după victoria categorică împotriva Ungariei

Articol editat de Mirabela Afronie, 27 iunie 2016, 09:26

Belgia s-a impus, prin golurile marcate de Toby Alderweireld (10), Michy Batshuayi (78), Eden Hazard (80) și Yannick Carrasco (90+1), realizând cel mai mare scor de până acum al turneului din Franța.

Prima ocazie a ”diavolilor roșii” a fost un șut al lui Lukaku din careu, scos de portarul Kiraly în corner (6). ”Veteranul” maghiar de 40 de ani a fost la post și un minut mai târziu, reținând șutul trimis de De Bruyne (7).

Belgia a deschis scorul în urma unei faze fixe, prin Toby Alderweireld (10), care a marcat cu capul, din din centrarea omniprezentului De Bruyne.

De Bruyne a fost din nou aproape de gol (15), dar Kiraly a avut o nouă intervenție excelentă.

Ungaria a replicat și ea la acest forcing belgian, iar șutul lui Dzsudzsak din marginea careului a fost reținut de Courtois (24).

Belgienii au mai avut alte ocazii bune de gol, dar Mertens (25) a centrat în brațele lui Kiraly la o fază cu potențial de gol, Kiraly a respins de sub transversală la lovitura liberă executată de De Bruyne (35), portarul maghiar reținând apoi un nou șut al jucătorului de la Manchester City (38).

Naționala țării vecine a avut două ocazii notabile în finalul primei reprize, dar Lovrencsics (39) a șutat din afara careului puțin peste bară, iar apoi Dzsudzsak (41) a tras puțin pe lângă țintă.

Belgia putea să intre cu un avans de două goluri la pauză, dar Mertens (42) a ratat singur cu Kiraly.

Echipa lui Wilmots a fost aproape de gol în debutul reprizei secunde (46), dar Kiraly a respins de sub transversală șutul lui Hazard. Belgia a continuat să aibă inițiativa, dar Ungaria a trecut pe lângă egalare, mingea trimisă cu capul de Szalai (54) fiind deviată salvator de Vermaelen. Ungurii au continuat să lupte pentru egalare și Pinter a fost aproape, cu un șut deviat, dar Courtois s-a întrebuințat și a acordat corner (66). Juhasz (69) a ratat o nouă șansă de gol pentru Ungaria, șutul său din unghi trecând prin fața porții.

Belgia a revenit la controlul jocului și Carrasco a fost deposedat in extremis de Kadar (77), pentru ca un minut mai târziu să se desprindă pe tabelă grație golului marcat de noul-intrat Michy Batshuayi (78), la prima sa atingere a mingii, din centrarea lui Hazard. Eden Hazard și-a trecut și el numele pe lista marcatorilor (80), fructificând un contraatac rapid al belgienilor.

Ungaria nu a reușit nici golul de onoare, șutul din întoarcere al lui Szalai din 10 metri fiind respins în corner de Alderweireld (83). Nici Elek nu a reușit să îl învingă pe Courtois (90), iar pe contraatac Belgia a mai marcat o dată, prin Yannick Carrasco (90+1).
Belgia s-a calificat meritat în sferturi, unde va înfrunta formația Țării Galilor, vineri, la Lille.

Ungaria a făcut un meci destul de bun, iar eșecul este unul prea drastic, după trei goluri încasate în ultimul sfert de oră, când a riscat mai mult, scrie Agerpres.

Ungaria — Belgia 0-4 (0-1)
Au marcat: Toby Alderweireld (10), Michy Batshuayi (78), Eden Hazard (80), Yannick Carrasco (90+1).
Toulouse, Stadium de Toulouse: 28.921 spectatori
EURO 2016 — optimi de finală

Au evoluat echipele:
Ungaria: 1. Gabor Kiraly — 2. Adam Lang, 20. Richard Guzmics, 23. Roland Juhasz (13. Daniel Bode, 79), 4. Tamas Kadar — 8. Adam Nagy, 10. Zoltan Gera (6. Akos Elek, 46) — 14. Gergo Lovrencsics, 16. Adam Pinter (17. Nemanja Nikolic, 75), 7. Balazs Dzsudzsak (căpitan) — 9. Adam Szalai. Selecționer: Bernd Storck.

Rezerve neutilizate: 12. Denes Dibusz, 22. Peter Gulacsi — 21. Barnabas Bese, 5. Attila Fiola, 3. Mihaly Korhut, 15. Laszlo Kleinheisler, 18. Zoltan Stieber, 11. Krisztian Nemeth, 19. Tamas Priskin.

Belgia: 1. Thibaut Courtois — 16. Thomas Meunier, 2. Toby Alderweireld, 3. Thomas Vermaelen, 5. Jan Vertonghen — 4. Radja Nainggolan, 6. Axel Witsel — 7. Kevin De Bruyne — 14. Dries Mertens (11. Yannick Carrasco, 70), 9. Romelu Lukaku (22. Michy Batshuayi, 76), 10. Eden Hazard (căpitan; 8. Marouane Fellaini, 81). Selecționer: Marc Wilmots.

Rezerve neutilizate: 13. Jean-Francois Gillet, 12. Simon Mignolet — 23. Laurent Ciman, 15. Jason Denayer, 18. Christian Kabasele, 21. Jordan Lukaku, 19. Mousa Dembélé, 20. Christian Benteke, 17. Divock Origi.

Arbitru: Milorad Mazic; arbitri asistenți: Milovan Ristic, Dalibor Djurdjevic; arbitri asistenți adiționali: Danilo Grujic, Nenad Djokic (toți din Serbia); arbitru de rezervă: Jonas Eriksson (Suedia)
Delegat UEFA: Ales Zavri (Slovenia)
Cartonașe galbene: Kadar (34), Lang (47), Elek (61), Vermaelen (68), Batshuayi (89), Fellaini (90+2), Szalai (90+2).

Foto: Feedler.ro

Etichete:
Portugalia-Țara Galilor-primul meci din semifinalele Euro 2016
Euro 2016 miercuri, 6 iulie 2016, 11:24

Portugalia-Țara Galilor-primul meci din semifinalele Euro 2016

Cristiano Ronaldo nu îi intimidează pe  galezi înaintea semifinalei de la Lyon. Revelaţia turneului final, Ţara Galilor, visează să încheie...

Portugalia-Țara Galilor-primul meci din semifinalele Euro 2016
Încep semifinalele Campionatului European. Vezi aici meciurile
Euro 2016 marți, 5 iulie 2016, 11:03

Încep semifinalele Campionatului European. Vezi aici meciurile

Meciurile din semifinalele Campionatului European sunt: Portugalia – Ţara Galilor (miercuri, ora 22:00, la Lyon) şi Germania – Franţa...

Încep semifinalele Campionatului European. Vezi aici meciurile
Peste 1000 de persoane, reținute de la începerea Euro 2016
Euro 2016 luni, 4 iulie 2016, 16:51

Peste 1000 de persoane, reținute de la începerea Euro 2016

Forțele de ordine din Franța au reținut peste 1.000 de persoane în contextul EURO 2016, de la începerea competiției, la 10 iunie, a anunțat...

Peste 1000 de persoane, reținute de la începerea Euro 2016
Franța s-a calificat fără probleme în semifinalele Euro 2016, după meciul cu Islanda
Euro 2016 luni, 4 iulie 2016, 09:37

Franța s-a calificat fără probleme în semifinalele Euro 2016, după meciul cu Islanda

Reprezentativa de fotbal a Franței s-a calificat fără probleme în semifinalele EURO 2016, după ce a învins formația Islandei cu scorul de 5-2...

Franța s-a calificat fără probleme în semifinalele Euro 2016, după meciul cu Islanda
Euro 2016 duminică, 3 iulie 2016, 20:29

EURO 2016. Franța – Islanda, ultimul sfert de finală

Ultimul sfert de finală de la Euro 2016 se joacă în această seară, de la ora 22:00, la Paris, peStade de France, între naționala țării...

EURO 2016. Franța – Islanda, ultimul sfert de finală
Euro 2016 duminică, 3 iulie 2016, 10:53

Germania s-a calificat în semifinalele Campionatului European

Echipa de fotbal a Germaniei s-a calificat în semifinalele EURO 2016, după ce a învins Italia cu scorul de 6-5 la loviturile de departajare,...

Germania s-a calificat în semifinalele Campionatului European
Euro 2016 sâmbătă, 2 iulie 2016, 13:56

Germania-Italia, cel mai așteptat meci din sferturile Campionatului European

 Al treilea sfert de finală de la Euro 2016, de la Bordeaux, propune în această seară, de la ora 22.00, un duel de gală. Campioana mondială,...

Germania-Italia, cel mai așteptat meci din sferturile Campionatului European
Euro 2016 sâmbătă, 2 iulie 2016, 00:50

Calificare istorică pentru Ţara Galilor în semifinalele Campionatului European

Echipa de fotbal a Țării Galilor s-a calificat în premieră în semifinalele unui Campionat European, vineri seara, pe stadionul...

Calificare istorică pentru Ţara Galilor în semifinalele Campionatului European