La iarbă verde

Articol editat de Mirabela Afronie, 17 iunie 2016, 14:53

După două ore de carat lucruri la mașină, a venit momentul să plecăm. Eu la volan, Aglaia pe post de copilot cu GPS încorporat, iar mama soacră tolănită pe bancheta din spate pe post de commentator, dar nu sportiv.

-Mămică, ar mai fi nevoie să trecem prin PECO, să mai punem ceva în rezervor.

-Lasă, conduci mai economic și ne-ajunge, replica madam. Mergem să ne relaxăm, nu să cheltuim.

-Dar chiar ar trebui să mai punem niște benzină, zău că nu ajunge.

-I-auzi la el, mototolul, te pomenești că acuma ești și mecanic. Ști tu la mașină, ce să-ți povestesc, o aud me soacră-mea din spate ținându-i isonul consoartei.

Bine zic și…la drum. Dar așa cum era de așteptat, după nici trei kilometrii…ghinion de neșansă. Pana prostului, adică motorul pâr, pâr, pâr, poc și gata.

-Intenționat ai făcut asta, sare cotoroanța de soacră-mea repede cu gura la mine.

Aglaia însă tace adânc, dă ochii peste cap, trage adânc aer în piept și….și-ncepe.

-Ești un mototol, un papa lapte, un zevzec fără pereche. Nu ești în stare nici să mă scoți în lume. Doamneeee, unde mi-o fi fost mintea când te-am luat?

Asta mă întreb și eu, imi spun în gând, neavând curajul să glăsuiesc cu voce tare. Pe scurt: fac trei kilometric pe jos, inapoi, până în benzinărie, iau două canistre cu benzină, refac drumul gâfâind ca un ogar și nimeresc în plin spectacol de opera, la scena cu celebrul cor al vânătorilor. De când m-au zărit, cotcodacele s-au pornit să clămpăne de ziceai că dau tătarii nu altceva.

Am mai luat o amendă și trei puncte de la un polițist, pe motiv că nu am oprit la fluierul său, care fluier chiar nu l-am auzit cu cei 200 de decibeli din interiorul mașinii, produși de consoartă și mamițica dumneaei. Cu chiu cu vai, am ajuns la iarbă verde.

-Să stăm aici mămică, îi propun Aglăiței un loc puțin ferit de soarele arzător, aproape de pădurice, puțin retras de ceilalți colocatari de pajiște, aproape de apă, ce mai ideal.

-Ex-clus, răspunde madam. Doar nu credeai că poți să mă ascunzi în pădure, dacă tot am venit la iarbă verde. Cine crezi că-mi poate admira aici, toaletele?

-Mai încolo nu avem umbră mămică, te bate soarele, faci insolație, se roșește pielea…

-Vezi că-ți roșesc eu obrăjorii mototolule. Eu vreau ultracentral, clar?

Se poate mai clar de atât? îmi spun eu și  mă apuc meticulos să instalez cortul și  să descarc mașina. După aproape o oră și jumătate, termin și tocmai când mă pregăteam să fac focul și să pregătesc ceva de cină, aud un strigăt disperat din cortul proaspăt montat, unde cele două pahiderme s-au retras pentru a se face…frumoase.

-Nu ești bun de nimic, te-am luat degeaba, fără tine viața mea ar fi frumoasă, nu un calvar ca acum…și câte altele, pe care din motiv de pudoare nu pot să le reproduc.

-Ce s-a întâmplat mămică, ce-am mai făcut iarăși de te superi așa rău?

-Ai uitat să-mi iei de-acasă acasă costumul de baie, eu cum mă bronzez acum, hai, zi repede?

Aș fi avut o propunere, dar riscam să rămân singur pe pajiște dacă ceilalți le-ar fi văzut pe cele două grații în costumul Evei, așa că încerc să mă scot cumva.

-Păi nu spuneai dumneata mămică, cu gurița dumitale că te ocupi de pregătiri.

-Ia uite-te la el mototolul, a prins glas și cuvântă, sare soacră-mea. Noi ne dăm de ceasul disperării și el aruncă acum vin ape noi. Nerușinatule!

Am reușit să le liniștesc abia după ce am dat fuga în magazinul din primul sat și am cumpărat două costume de baie mărimea M, cum mi-au cerut cucoanele, încercând să-mi imaginez cum vor reuși să intre în ele. Dar asta e treaba lor, nu a mea. Treaba mea a fost să alerg un ceas și ceva prin pădure după ceva uscături și să mă întorc cu un brat de frunze și niște crengi, cam verzi ce-i drept, dar asta e. Când ajungi ultimul, iei ce mai găsești. M-am mai chinuit un ceas să aprind focul și m-am apucat de gătit cina. Între timp soarele s-a dus de multișor la culcare, iar primadonele mele râdeau în hohote ascunse în cort, chiuiau și spuneau bancuri deocheate cu voce tare, semn că au intrat serios în rezerva de trascău.

Offf, multe mai sunt de spus, dar nu mai am timp. Trebuie să termin cina înainte de a da foamea în dumnealor. Și după cât de vesele sunt, tare cred că asta se va întâmpla foarte curând. Nu-i nimic. Săptămâna viitoare promit să vă spun mai multe din pățaniile mele de la iarbă verde.

Dan Agache

Sursă foto:999.md