Preşedintele României efectuează o vizită oficială în Bulgaria
Articol editat de Mirabela Afronie, 15 iunie 2016, 09:53
Cei doi şefi de stat vor desfăşura o întrevedere „între patru ochi”, în cadrul căreia îşi vor acorda reciproc înalte distincţii de stat. Preşedintele Bulgariei va primi Ordinul Steaua României, în timp ce preşedintelui Iohannis îi va fi conferit Ordinul Stara Planina. Apoi se vor desfăşura întâlnirile delegațiilor oficiale din Bulgaria și România, urmate de o conferinţă de presă comună susţinută de cei doi președinți. După-amiază, Rosen Plevneliev și Klaus Iohannis vor deschide un forum de afaceri bulgaro-român, care va avea loc în clădirea Camerei de Comerț şi Industrie din Bulgaria. Preşedintele României se va întâlni şi cu premierul Bulgariei, Boiko Borisov, precum şi cu preşedintele Adunării Naţionale, Ţeţka Ţaceva. În a doua zi a vizitei sale oficiale în Bulgaria, şeful statului român va vizita Liceul profesional cu predare în limba română „Mihai Eminescu” de la Sofia. Klaus Iohannis va vizita şi oraşele Plevna şi Griviţa, unde va aduce un omagiu soldaţilor români, căzuţi pe front în timpul Războiului Ruso-Turc din 1877-1878. În apropierea oraşului Marten, preşedintele român va vizita şantierul unde se construieşte interconectorul de gaze Bulgaria-România.
Sursa: rador.ro