[VIDEO] Balaurul din Transilvania pe Deutsche Welle. România și Banatul, promovate internațional
Articol editat de Gerhard Chwoika, 11 iunie 2016, 09:00 / actualizat: 11 iunie 2016, 12:17
Reportajul de scurt metraj „Light Line” este cea mai noua producție a studiourilor Western Transylvania Studios. Filmul a fost realizat pentru Deutsche Welle și este disponibil în două versiuni internaționale, ambele în limba engleză. După „Transylvania Dragon/ Balaurul din Transilvania”, cel mai special film documentar românesc, o producție unică, ce aduce în prim plan sporturile extreme, eroul principal a găsit noi motive să își depășească limitele. În principiu, protagonistul, Flaviu Cernescu, un IT-ist care face highline și merge pe monociclu în căutare de adrenalină.
De ce nu în beznă totală?
Reportajul pentru Deutsche Welle a fost conceput pentru promovarea turistică a României în general și a Banatului în mod special. „Sportivul de slackline Flaviu Cernescu a renunțat la slujba sa ca programator pentru a se avânta pe înălțimi amețitoare și pentru a promova Transilvania” – menționează trustul Deutsche Welle. Acțiunea reportajului se petrece în parcul național Domogled – Valea Cernei din județul Caraș – Severin. În urma lansării filmului documentar „Transylvania Dragon” în 2015, acrobatul Flaviu Cernescu a pregătit pentru acest nou proiect o cascadorie unică în lume: traversarea pe coardă a râului Cerna, noaptea și într-un decor de poveste, cu o lumină colorată. Este prima acrobație de acest fel filmată în lume. Un proiect foarte dificil și solicitant pentru întreaga echipă. Realizatorii au întâmpinat multe dificultăți tehnice și fizice la realizarea acestui film. Nu de puține ori demersul temerar al echipei lui Flaviu și Sabin s-a dovedit aproape imposibil de realizat. Reportajul vorbește astfel și despre puterea viselor și a voinței umane, dusă dincolo de limitele normale, atunci când e vorba de un proiect unicat în lume.
Sursa: pressalert.ro