La Marea Nordului va fi creat un uriaş parc de centrale eoliene
Articol editat de Mirabela Afronie, 7 iunie 2016, 09:20
Olanda asigură preşedinţia Uniunii Europene până la sfârşitul acestei luni.
Olanda va coordona realizarea planurilor şi construcţia parcurilor eoliene la Marea Nordului.
Acordul se referă la toate aspectele pe care o astfel de colaborare le implică, de la reguli de construcţie şi de securitate până la standarde tehnice interconectare şi finanţare.
În acest fel, costurile de producţie se reduc, la fel şi costurile energiei pentru utilizatori.
În viziunea Olandei această colaborare va avea o constribuţie importantă la atingerea ţintelor pentur reducerea emisiilor de carbon la nivel european, 80 până la 95% până în 2050.
Ţările care au semnat acordul de astăzi sunt: Olanda, Germania, Belgia, Franţa, Danemarca, Norvegia dar şi Luxemburg, Irlanda şi Marea Britanie.
Pe lângă acest proiect, în următorii şapte ani, Olanda va construi cinci parcuri eoliene pe teritoriul ţării.
Acestea vor fi cele mai mari din Europa şi vor asigura energia electrică pentru cinci milioane de gospodării.
Sursa: romania-actualitati.ro