Liberalul Nicolae Robu rămâne primarul Timişoarei. În schimb, PSD a câștigat Consiliul Județean Timiș
Astfel, Nicolae Robu a fost votat de 41.531 de electori (52,9%), în timp ce principalul contracandidat, deputatul Florin Bîrsăşteanu (PSD) a primit 17.819 voturi, (22,69%), iar independentul Adrian Orza – 5.677 de voturi (7,23%). Au urmat Marius Dugulescu (PMP) pentru care şi-au exprimat opţiunea 4.130 de alegători (5,26%), deputatul Zsolt Molnar (UDMR) cu 2.741 voturi (3,49%), Ilarie Bordeaşu (ALDE) cu 2.239 de voturi (2,85%), deputatul Ion Răducanu (UNPR) cu 1.543 de voturi, Simona Tiriteu (Partidul BUN) cu 781 de voturi, Liviu Băcana (PRU) cu 766 voturi, Petrică Folică (PND) cu 688 de voturi şi Cosmin Trif (PPUSL) cu 589 de voturi.
Articol editat de Mirabela Afronie, 7 iunie 2016, 06:00

În noul Consiliu Local Timişoara, PNL a obţinut 12 mandate, PSD – 9, PMP – 2, UDMR – 2, ALDE – 1 şi unul independentul Adrian Orza.
Pe de altă parte, potrivit BEJ, în judeţul Timiş, din cele 239.170 de voturi valabil exprimate, un număr de 89.166 de sufragii (37,28%) merg la PSD, în timp ce PNL a obţinut 77.060 de voturi (32,21%), UNPR – 16.066 de voturi (6,71%), PMP – 13.752 de voturi (5,74%), ALDE – 13.156 de voturi (5,5%), iar UDMR- 10.670 de voturi (4,46%).
În Consiliul Judeţean Timiş, PSD îi revin 16 mandate (deputatul Sorin Grindeanu, Călin Dobra, Dan Poenaru, deputatul Cătălin Tiuch, Adrian Negoiţă, Mihai Ritivoiu, Adrian Pau, Dorin Cutu, Romaniţa Jumanca, Victor Dumitraşcu, Dean Plavoşin, Nicolae Bădina, Cristian Dolecek, Cătălin Sima, Alexandru Iovescu şi Marius Gavrilaş); PNL va avea 14 mandate (deputatul Alin Popoviciu, Marian Constantin Vasile, Nicolae Bitea, Mihăiţă Bojin, Cosmin Costa, Bogdan Voprian, Liviu Borha, Ligius Cosmin Buboi, Liviu Cocean, Lucian Blaga, Viorel Coifan, Adrian Ştef, Adrian Păşcuţă, Dan Ioan Sarmeş); UNPR a obţinut 3 mandate (Titu Bojin, deputatul Ion Răducanu şi Viorel Matei), ALDE îi revin 2 mandate (Ştefan Stancu şi Ion Daviţoiu), iar PMP intră cu 2 mandate (Roxana Iliescu, Dorin Cândea).
PSD a reuşit să-şi impună primari în 52 de localităţi, PNL are 39 de primari, UDMR, ALDE şi UNPR câte doi, în timp ce un independent a reuşit să câştige o primărie, iar într-o comună s-a ajuns la balotaj, candidatul PSD şi cu cel al PNL obţinând acelaşi număr de voturi.
PSD a pierdut, însă, Primăria Oraşului Buziaş, deţinută timp de mai multe mandate de candidatul său, în favoarea candidatului PNL şi recâştigă oraşul Recaş, întrucât primarul care a fost la PNL a trecut înainte de alegeri la PSD. AGERPRES