[FOTO-AUDIO] Contracte ilegale de curăţenie şi pază la Teatrul de Vest Reşiţa. Directorul Nicolae Vlădulescu explică
(Alexandra Gorghiu)
Articol editat de Radio Resita, 6 iunie 2016, 15:05 / actualizat: 6 iunie 2016, 16:06
Potrivit sesizării Curţii de Conturi, contractele ar fi fost atribuite în mod direct obţinându-se avantaje necuvenite, preţurile fiind prea mari. De asemenea, Teatrului de Vest i se impută un alt contract încheiat cu o firmă de prestări servicii pentru personalul tehnic.
Dar să le luăm pe rând… Direcţia de Administrare a Domeniului Public şi Privat al Judeţului Caraş-Severin a încheiat la finele anului 201 un contract de prestări servicii curăţenie pentru anul 2014 cu SC GP Cleaner Serv SRL Reşiţa. Sunt vizate Palatul Cultural, sediul DADPP şi Sala Polivalentă. Deşi este vorba de suprafeţe diferite, 1.080 mp, 682 mp şi respectiv 3.056 mp, sumele sunt asemănătoare, în jur de 60.000 lei pe an. În plus nu a fost întocmit un referat de necesitate şi nu există o fundamentare a preţului, achiziţia s-a efectuat prin atribuire directă deşi valoarea celor trei contracte depăşeşte 30.000 de euro, exclusiv TVA, iar ulterior a încheiat acte adiţionale pe o perioadă de 12 luni, deşi puteau fi prelungite doar pe 4 luni.
O situaţie asemănătoare este şi în ceea ce priveşte un contract de prestări servicii pază cu SC Stoin West SRL Caransebeş, Direcţia de Administrare a Domeniului Public şi Privat al Judeţului Caraş-Severin a plătit sume importante de bani fără a avea la bază documente justificative care să confirme prestarea serviciilor.
La toate aceste sesizări, directorul Teatrului de Vest din Reşiţa, Nicolae Dumitru Vlădulescu a răspuns că aceste contracte nu sunt false şi că el nu are nicio legătură. Contractele sunt din 2010 şi au fost semnate de Direcţia de Administrare a Domeniului Public şi Privat al Judeţului Caraş-Severin. În plus de atunci au existat o serie de controale şi nu s-a constatat nimic.
Vlădulescu a mai spus că a fost nevoit să externalizeze aceste servicii deoarece pentru a face teatru este nevoie şi de altceva decât de actori.
(Alexandra Gorghiu)