În direct de la Opera Regală Covent Garden din Londra, opera Oedipe de George Enescu la Radio România Muzical şi Radio România Cultural
Articol editat de Mirabela Afronie, 2 iunie 2016, 14:44
Este prima montare în Marea Britanie a acestei capodopere enesciene, la 80 de ani de la premiera din 1936 de la Opera din Paris. Seria celor şase spectacole cu Oedipe la Opera Regală Covent Garden din Londra a început odată cu premiera din 23 mai şi se va încheia pe 8 iunie.
Presa internaţională a reflectat succesul de care s-a bucurat premiera din 23 mai, dar şi următoarele spectacole jucate cu casa închisă:
„Oedipe-ul lui Enescu este un proto-Siegfried, o individualitate ce transcende viaţa care înfruntă alegerile destinului, iar provocările cărora interpretul acestui rol trebuie să le răspundă, sunt considerabile. Bas-baritonul danez Johan Reuter are puterea de a susţine momentele de climax, cântând cu forţă şi claritate… Enescu îi conferă lui Oedipe statura unui zeu şi epilogul conceput de regizorii Alex Olle şi Valentina Carrasco îi confirmă statutul de erou existenţial…Ultimele lui cuvinte – Sunt nevinovat!… Am triumfat asupra destinului! transmit rezistenţa eroică la represiune şi nu este greu să ţi-i imaginezi pe libretist şi pe compozitor scriind în perioada de după primul război mondial, într-o Românie terorizată de o succesiune de regimuri dictatoriale, empatizând cu protagonistul”, Claire Seymour – Opera Today.
„Partitura enigmatică, dar extraordinar de inventivă a lui Enescu, este admirabil dirijată de Leo Hussain. Johan Reuter este un Oedipe veritabil… Sarah Connolly interpretează splendid muzica senzuală a Iocastei, iar John Tomlinson este un puternic profet Tiresias”, Français Express.
În 4 iunie pe scena de la Covent Garden vor urca Johan Reuter (Oedipe), John Tomlinson (Tiresias), Sophie Bevan (Antigona), Sarah Connoly (Iocasta), Marie Nicole-Lemieux (Sfinxul), Nicolas Courjal (Marele Preot).
Cu siguranţă, seria spectacolelor cu opera enesciană Oedipe este un demers important de poziţionare a compozitorului George Enescu în conştiinţa mondială drept unul dintre marii creatori ai secolului XX. Iar transmisia în direct a acestui spectacol de către BBC 3 şi reţeaua Uniunii Europene de Radio, prin care şi Radio România Muzical şi Radio România Cultural se pot conecta la eveniment, este de asemenea un pas important în recunoaşterea mondială a celui mai important compozitor din cultura românească.
Spectacolul de sâmbătă, 4 iunie, poate fi ascultat la Radio România Muzical şi Radio România Cultural de la ora 21:00 sub genericul Seara de operă. Realizator: Luminiţa Arvunescu. Invitată în studio: muzicolog Anca Florea. În pauză, sunt programate două interviuri: cu dirijorul spectacolului, Leo Hussain, şi cu directorul Operei Regale Covent Garden din Londra, Kasper Holten.