Margareta Pâslaru lansează albumul ”Cum să te las?”, în beneficiul supraviețuitorilor de la Colectiv
Articol editat de Mirabela Afronie, 30 mai 2016, 11:18
Acest album a fost masterizat în studioul Jolt și Andrei Kerestely, orchestratori fiind Călin Grigoriu și George Popa. Albumul este deschis de piesa „Cum să te las?” și cuprinde atât noi creații ale maturității artistice, cât și piese cunoscute — ”Iubindu-te”, ”Pansele negre”, ”Ce suflet trist”, „Amanții mei sunt cărțile înțelepte”, ”Era o fântână”, ”Setea de a cunoaște”, ”Libertatea nu se învață”, rugăciunea ”Tatăl nostru”.
”Fiecare album vândut alină o suferință. Să nu pierdem șansa de a face un bine!”, spune Margareta Pâslaru pe blogul său, referindu-se la acest nou album, conform margaretapaslaru.blogspot.ro.
De mulți ani, Margareta Pâslaru donează drepturile de autor din vânzarea albumelor sale susținerii diferitelor proiecte umanitare. Astfel, drepturile din vânzarea albumului ”Best of Margareta” au fost donate orfelinatelor, cele din vânzarea CD-ului de autor ”Margareta — 50 de ani de la lansarea primului disc ‘Lasă-mi, toamnă, pomii verzi”’, au fost donate către UNITER pentru campania ”Artiști pentru artiști”.
În 2014, Margareta Pâslaru a lansat albumul ”Actorii cântă”, urmat în 2015 de albumul ”Stelele filmului cântă”, ambele albume fiind realizate cu concursul unor mari nume ale scenei românești, care au cântat pro bono. Fondurile realizate din comercializare, inclusiv drepturile de autor ale Margaretei Pâslaru, au fost direcționate către seniorii cu probleme ai teatrului și cinematografiei românești.
Sursa: agerpres.ro