Ai maşina înmatriculată în Bulgaria? Parlamentul de la Sofia ia măsuri fără precedent
Articol editat de Mirabela Afronie, 20 mai 2016, 06:53
Cursul de câteva ori mai mic în Bulgaria faţă de ţările vecine a înmătriculării aici, a taxelor plătite de proprietarii de autoturisme mâna a doua, a stat la baza apariţiei unui fenomen care a generat importante pierderi companiilor bulgare de asigurări auto. Din 11 milioane de euro, recompense achitate anul trecut, Fondul de Garanţie RCA a plătit 6 milioane pentru accidente în străinăte. În ultimii ani, peste 100 mii de automobile, ce circulă în România, Moldova şi Grecia, au fost înamtriculate în Bulgaria. Proprietarii însă, de regulă, evită să se deplaseze anual la sud de Dunăre pentru a-şi reînnoi Răspunderea Civilă Auto. Când se produce un accident de circulaţie, pagubele sunt plătite de Fondul de Garanţie menţinute de companiile bulgare de asigurări.
Într-o încercare a limita aceste pierderi, Ministerul bulgar de Interne a cerut anularea automată a neînmatriculării autoturismelor ce nu au RCA. În acest scop, Fondul de Garanţie va verifica periodic automobilele cu asigurare obligatorie expirată, va trimite informaţia respectivă poliţiei rutiere, ce va anula înmatricularea. Răspunderea Civilă Auto costă în Bulgaria între 75 şi 400 de euro pe an, în funcţie de capacitatea cilindrică a motorului, a oraşului înamtriculării, a vârstei şi a numărului de accidente provocate de proprietarul maşinii. RCA este foarte mare pentru persoanele fizice ce au peste 10 automobile înmatriculate şi pentru firme cu peste 15. În astfel de cazuri, un RCA motor de 1,6 litri poate ajunge la 350 de euro. Proprietarii străini vor putea evita problemele reînnoind la timp asigurarea respectivă. Pentru a-i înlesni, companiile de asigurări vor introduce contractarea online de poliţie RCA şi CASCO. Înmatricularea va fi reînnoită într-un mod automat, după ce proprietarul achită RCA. Companiile de asigurări au şi întocmit o listă neagră a cetăţenilor bulgari ce au înmatriculat pe numele lor sute de maşini. În aceste cazuri, un RCA va putea ajunge la 1.000 de euro.
Sursa: RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI