[AUDIO] Peste 5.000 de copii din Caraș-Severin sunt afectați de plecarea părinților la muncă în străinătate
La București au mai participat reprezentanți ai Inspectoratului Școlar, ai Casei corpului didactic, ai Serviciilor de Asistență Socială din primăriile Reșița și Teregova și reprezentanți ai Școlii Gimnaziale numărul 2 și ai Colegiului Traian Lalescu.
Andreea Lupșa
Articol editat de Mirabela Afronie, 17 mai 2016, 15:45
Conform statisticilor Inspectoratului Județean Caraș-Severin, un număr mai mare de 5.000 de copii se confruntă cu problema plecării părinților la muncă în străinătate. La București s-a desfășurat astăzi o conferință destinată practicilor de lucru cu acești copii, rămași singuri, în grjia bunicilor sau rudelor. Președintele Asociației Salvați Copiii Caraș-Severin, Măriuța Simionescu a fost prezentă la conferință și a declarat pentru Radio Reșița:
,,Ne propunem să găsim metode de lucru cu acești copii care au rămas în grija bunicilor, fraților mai mari sau vecinilor, este un fenomen la nivel de țară, iar în Caraș-Severin avem peste 5000 de cazuri. Noi ne dorim să oferim alternative acestor copii pentru a nu simți cu acută durere, plecarea părinților’’.