[AUDIO] Pastorala pascală a PS Lucian – Episcopul Caransebeşului
Iubiţi fii şi fiice ai Învierii lui Hristos,
Domnul şi Mântuitorul nostru, Iisus Hristos Cel mort şi Înviat, Cuvântul lui Dumnezeu Cel Care S-a întrupat este Pedagogul nostru spre Înviere, Învățătorul şi Îndrumătorul nostru, Cel Care ne-a spus cum să ne rugăm şi să ne adresăm Părintelui Ceresc – pe Care Îl numim „Tatăl nostru”. Fiul Cel iubit al Tatălui, Mântuitorul Iisus Hristos, Care a venit la noi, ne călăuzeşte ca să înţelegem că primindu-L pe El şi crezând în numele Lui dobândim putere de sus şi devenim „fii ai lui Dumnezeu” după har (cf. Ioan 1, 12).
Aşadar, „Hristos a înviat din morţi, făcându-Se începătură a învierii celor adormiţi” (I Corinteni 15, 20) şi devenind pentru mântuirea noastră Întâi Născut din morţi, ne călăuzeşte spre Învierea cea de obşte, spre Împărăţia cea Veşnică şi viața veacului ce va să fie.
Iubiţi fraţi creştini,
Cu adevărat Hristos Cel Înviat este Pedagogul nostru, Cel Care ne învaţă cum să vieţuim în Legea Harului, spunându-ne: „Aţi auzit că s-a zis celor de demult… Eu însă Vă spun…” (Matei 5, 21-22). Mântuitorul ne învaţă cum să ne iubim unii pe alţii, cum să iubim pe vrăjmaşii noştri şi să facem bine celor care ne urăsc pe noi, ne spune foarte clar cu autoritatea de Învăţător Absolut cum să ne ferim de desfrânare, să nu săvârşim adulter în inima noastră, să nu jurăm nici pe cer, nici pe pământ, ci ceea ce este da, să fie da, iar ceea ce este nu, să fie nu. De asemena, Pedagogul nostru spre Înviere ne mai spune în Predica de pe Munte că trebuie să-i întoarcem aproapelui nostru şi obrazul celălalt dacă ne loveşte, iar celui ce voieşte să se judece cu noi ca să ne ia haina, să-i lăsăm şi cămaşa. Iisus Hristos – Domnul şi Călăuzitorul nostru, ne spune să fim desăvârşiţi precum Tatăl nostru Cel ceresc desăvârşit este şi ne învaţă în continuare cum să ne rugăm, cum să postim, să nu ne adunăm comori pe pământ…, ci în cer…, ca acolo să fie şi inima noastră. Ne mai spune Pedagogul nostru, Cel Care ne educă şi ne formează pentru a deveni cetăţeni vrednici ai Raiului, că nu putem sluji la doi domni, lui Dumnezeu şi lui mamona şi nu trebuie să ne îngrijim pentru sufletul nostru ce vom mânca, nici pentru trupul nostru cu ce ne vom îmbrăca, deoarece ştie Tatăl cel Ceresc trebuinţele şi nevoile noastre. Fiii lui Dumnezeu după har sunt chemaţi să înţeleagă cuvintele: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei 6, 33), şi iarăşi: „Toate câte voiţi să vă facă vouă oamenii, asemena şi voi faceţi lor, că aceasta este Legea şi proorocii” (Matei 7, 12) şi încă odată cuvintele care ne spun: „De nu va prisosi dreptatea voastră mai mult decât a cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi intra în Împărăţia Cerurilor” (Matei 5, 20) şi „Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne va intra în Împărăţia Cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri” (Matei 7, 21).
După această succintă şi foarte scurtă incursiune în preafrumoasa şi esenţiala Predică de pe Munte rostită de Hristos – Pedagogul nostru, trebuie să înţelegem că nu există Înviere şi Viață Veşnică Fericită fără o trăire autentică în Duhul Evangheliei şi fără o comuniune puternică şi indisolubilă cu tot ceea ce înseamnă Poruncile lui Dumenzeu, Voia Divină şi iubirea jertfelnică şi milostivă a Celui care „ne-a iubit cel dintâi” (I Ioan 4, 19) – Domnul Dumnezeul şi Mântuitorul nostru. În continuarea celor enunţate până acum, Sfântul Apostol Pavel spunea galatenilor în vremea aceea şi ne spune şi nouă în vremurile acestea în care dreptmăritorii creştini sunt mult amăgiţi, foarte dezorientaţi şi des ispitiţi, de duhul acestui veac, de Potrivnicul nostru diavolul, care umblă peste tot, răcnind ca un leu şi căutând pe cine să înghită (Cf. I Petru 5, 8). Iată cum Apostolul Neamurilor ne atenţionează părinteşte: „Nu vă amăgiţi: Dumnezeu nu se lasă batjocorit; căci ce va semăna omul, aceea va şi secera. Cel ce seamănă în trupul său însuşi, din trup va secera stricăciune; iar cel ce seamănă în Duhul, din Duh va secera viaţă veşnică. Să nu încetăm de a face binele, căci vom secera la timpul său, dacă nu ne vom lenevi. Deci dar, până când avem vreme, să facem binele către toţi, dar mai ales către cei de o credinţă cu noi.” (Galateni 6, 7-10)
Iubiţi credincioşi şi credincioase,
Anul 2016 a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca „Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox”. Extinzând această temă a educaţiei tineretului, propusă pentru acest an şi dezbătută în multe feluri şi în diferite locuri – la biserică, în şcoli, cu preoţii şi profesorii de religie, dar mai ales în faţa tinerilor care au nevoie de o educaţie religioasă şi formare spirituală bine definită, articulată şi continuă, putem spune că în Biserica Creştină, în general şi în Biserica Ortodoxă, în special, există doar tineri de diferite vârste. Cei care sunt ancoraţi în Biserică şi trăiesc o viaţă autentică în Hristos, practicând sfintele virtuţi ale desăvârşirii, nu pot fi bătrâni din punct de vedere spiritual, ci au fost şi rămân tineri în permanenţă, aici şi în veşnicie, luptând lupta cea bună şi dobândind tinereţea duhovnicească, fără urme de bătrâneţe, adică fără plictiseală şi plafonare. De această stare din urmă trebuie permanent să fugim şi cu adevărat să rămânem, indiferent de vârstă, tineri activi şi ancoraţi într-o viaţă dinamică în Hristos Cel Înviat – Care prin Învierea Sa ne-a dat viaţă fără de moarte şi tinereţe fără bătrâneţe în Împărăţia cea fără de sfârşit a Tatălui Ceresc.
În acest context trebuie să spunem şi noi împreună cu Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan că: „La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu… toate prin El s-au făcut… şi El era viaţa şi viaţa era lumina oamenilor” (Ioan 1, 1, 3-4). Dar în acelaşi timp, se cuvine să completăm şi să comentăm acest cuvânt scripturistic împreună cu marele conducător al Şcolii din Alexandria Egiptului – Clement, care, în lucrarea sa foarte importantă intitulată Pedagogul ne spune de fapt că Fiul lui Dumnezeu, Cuvântul Întrupat este Pedagogul nostru spre viaţa veşnică: „De Cuvântul lui Dumnezeu ne bucurăm nespus de mult; de dragul Lui renunţăm cu jurământ la vechile credinţe şi ajungem tineri pentru dobândirea mântuirii, cântând, împreună cu profeţia, care spune: «Cât este de bun Dumnezeu cu Israel, cu cei drepţi la inimă» (Psalmul 72, 1). Cuvântul sfătuitor conduce toate faptele noastre, iar Cuvântul mângâietor vindecă pasiunile noastre. Cuvântul este unul şi acelaşi. Este în întregime în toate aceste acţiuni: smulge pe om din închinarea la idoli în care a crescut şi îl duce la mântuirea cea curată a credinţei în Dumnezeu. […] Să fie, dar, numit de noi Cuvântul, cum e şi firesc, cu un singur nume: Pedagog. Fiind Pedagog se îngrijeşte de educaţia oamenilor, nu de instruirea lor; scopul Lui este de a face sufletul mai bun, nu de a-l învăţa; de a da sfaturi pentru o viață înțeleaptă, nu pentru o viață dedicată ştiinţei.”[1]
În continuare Clement Alexandrinul ne mai spune că: „Pedagogul nostru, Cuvântul este aşadar, Cel Care vindecă prin sfaturile Sale, patimile sufletului nostru care sunt împotriva firii. […] este un vindecător al sufletului bolnav. Pedagogul cel bun, Înţelepciunea, Cuvântul Tatălui, Cel ce a creat pe om, Doctorul, Care vindecă toate bolile omenirii, se îngrijeşte de întreaga făptură a omului; îi vindecă şi trupul şi sufletul […] prin porunci şi prin harurile tămăduirilor, Cuvântul vindecă însuşi sufletul; cu sfaturile, poate că are oarecare întârziere, dar cu harurile este bogat, că ne spune nouă păcătoşilor: «Iertate îţi sunt păcatele tale» (Luca 5, 20).”[2] „Pedagogul ne spune că cel înscris în Hristos trebuie să ducă o viaţă cumpătată, să se slujească singur; şi pe lângă aceasta, să ştie că viaţa lui este trecătoare. […] Astfel, dar, Cuvântul a fost numit Mântuitor. El a descoperit pentru noi aceste doctorii spirituale, spre a ne desăvârşi simţirea şi a ne mântui. Cuvântul aşteaptă timp potrivit; pune în lumină cele ce vatămă, vorbeşte de cauzele patimilor, taie rădăcinile poftelor nesocotitie, dă de ştire de cele ce trebuie să ne ferim şi oferă celor bolnavi toate leacurile mântuirii. Cea mai mare şi cea mai împărătească lucrare a lui Dumnezeu este aceasta: mântuirea omenirii. […] Cum să nu-I aducem mulţumire Pedagogului, Care împiedică pornirile noastre, care ne duc la păcate, Pedagogului, Care ne învaţă poruncile potrivite pentru o dreaptă vieţuire? Trebuie, deci, să-I mulţumim nespus de mult. Ce altceva spunem că trebuie să facă fiinţa cea cugetătoare, adică omul, decât să contemple Dumnezeirea?”[3]
Cinstiţi iubitori ai Bisericii Creştine,
Arta pedagogiei a preocupat permanent pe om. Există însă o pedagogie divină care le întrece pe toate, întrucât aceasta nu îl pregăteşte pe om pentru lumea de aici, ci pentru viaţa cea veşnică cu Dumnezeu; aceasta nu-l pregăteşte pe om pentru dobândirea unor cunoştiinţe, fie ele cât de înalte şi de folositoare, ci pentru cunoaşterea şi contemplarea lui Dumnezeu. Pedagogul acestei ştiințe este Însuşi Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos. Să căutăm să nu avem alt Domn şi Învăţător decât pe Iisus Hristos!
În tradiţia creştină, în concepţia Sfinţilor Părinţi, toţi oamenii, indiferent de vârstă, sunt copiii lui Dumnezeu. În consecinţă, copiii lui Dumnezeu au nevoie de o pedagogie continuă, iar sursa acestei pedagogii este Cuvântul lui Dumnezeu aflat în Sfânta Scriptură. Prin urmare, să citim şi să cercetăm Scripturile pentru că în ele avem cuvântul vieţii, Viaţa cea adevărată şi veşnică, Învierea sufletelor noastre (cf. Ioan 5, 39).
La acest praznic mărit şi luminat suntem datori să reflectăm la cele spuse până acum şi să-l ascultăm pe Sfântul Apostol Pavel care dă sfaturi copiilor şi părinţilor spunând: „Copii, ascultaţi pe părinţii voştri în Domnul, că aceasta este cu dreptate. «Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta», care este porunca cea dintâi cu făgăduinţa: «ca să-ţi fie ţie bine şi să trăieşti ani mulţi pe pământ». Şi voi, părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copii voştri, ci creşteţi-i întru învăţătura şi certarea Domnului” (Efeseni 6, 1-4).
Aflându-ne, totuşi, în „Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox”, trebuie să ne rugăm mai mult pentru tinerii noştri şi cu toţii să participăm la educația şi formarea lor spirituală, întrucât educaţia formează mintea şi înnobilează sufletul. De aceea, dobândirea virtuţilor şi ferirea de patimile care rănesc sufletul este fundamentală pentru educaţia şi formarea tinerilor creştini. Dincolo de educaţia formală, Sfântul Ioan Gură de Aur înţelege că rugăciunea părinţilor pentru copii are un rol important în procesul devenirii duhovniceşti a acestora. Părinţii sunt datori să se roage pentru copiii lor după cum şi copiii trebuie să se roage pentru părinţii lor.
Aşadar, în încheierea acestui cuvânt pastoral, să ne rugăm cu pace Domnului şi să spunem împreună cu cel care ne-a lăsat un preafrumos Cuvânt de Învăţătură în noaptea sfântă a Învierii lui Hristos, cu Sfântul Ioan Gură de Aur, arhipăstorul Constantinopolului, care ne-a lăsat şi acest cuvânt – îndemn la rugăciune pentru tineri: „Rugaţi-vă, dar, toţi împreună cu mine, ca mai cu seamă tinerii Bisericii să trăiască în bună cuviinţă şi să ajungă la bătrâneţi cinstite. Că nu este bine ca aceia care nu trăiesc aşa să ajungă la adânci bătrâneţi; dar pentru cei care trăiesc în tinereţe ca nişte bătrâni, pentru aceia mă rog să ajungă la adânci bătrâneţi, să fie părinţii unor copii vrednici, să bucure pe cei care i-au născut, dar, mai înainte de toţi, pe Dumnezeu, Creatorul lor, să alunge departe de ei orice boală sufletească, nu numai aceea cu privire la încălţăminte, nici numai aceea cu privire la haine, ci orice boală sufletească, orice păcat. Un tânăr de a cărui educaţie nu te ocupi este ca un pământ înţelenit pe care cresc mulţi spini. Să aruncăm, dar, asupra tinerilor focul Duhului Sfânt, să ardem dorinţele lor rele, să întoarcem brazdele ogorului sufletului lor şi să-i facem gata de a primi sămânţa. Să arătăm lumii pe tinerii noştri mai cuminți şi mai înţelepți decât bătrânii păgânilor. Atunci e lucru de mirare, când cuminţenia străluceşte în viaţa tânărului! Dacă eşti cuminte la bătrâneţe, n-ai mare merit; vârsta te ajută să fii cuminte. Minunat lucru este să fii liniştit în mijlocul valurilor, să nu te arzi când eşti în cuptor, să nu fii desfrânat când eşti tânăr.”[4]
Iisus Hristos – Pedagogul nostru spre Înviere să ne ajute atât nouă, cât şi tinerilor noştri să ne apropiem cu inima curată, cu sufletul smerit şi fără teamă de mormântul gol şi să înțelegem împreună cu mironosiţele femei că Cel căutat nu este în groapă „căci S-a sculat precum a zis” (Matei 28, 6) cale făcând oricărui trup spre învierea cea din morţi. Amin!
Al vostru al tuturor de tot binele voitor,
Episcopul Caransebeşului
[1]Clement Alexandrinul, Pedagogul (P.S.B. 4), traducere, introducere, note și indici de pr. Dumitru FECIORU, București, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1982, p. 166-167.
[2] Ibidem, p. 169.
[3] Ibidem, p. 223-224.
[4]Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei (P.S.B. 23), traducere, introducere, indici și note de pr. D. FECIORU, București, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1994, p. 576-577.
Sursa: Episcopia Caransebeşului
Articol editat de Gerhard Chwoika, 30 aprilie 2016, 21:00
Pedagogul nostru spre Înviere
† LUCIAN,
DIN MILA LUI DUMNEZEU
EPISCOP AL CARANSEBEŞULUI
IUBITULUI CLER, CINULUI MONAHAL ŞI DREPTCREDINCIOŞILOR CREŞTINI,
HAR, BINECUVÂNTARE, BUCURIE ŞI PACE DE LA DUMNEZEUL NOSTRU ÎN TREIME LĂUDAT
– TATĂL, FIUL ŞI SFÂNTUL DUH
Hristos a Înviat!
„Şi înviind a treia zi şi cale făcând oricărui trup la învierea cea din morţi – că nu era cu putinţă a fi ţinut sub stricăciune Începătorul Vieţii – făcutu-S-a începătură celor adormiţi, Întâi-Născut din morţi, ca să fie El Însuşi Începătorul tuturor în toate.”
(Rugăciunea Sfintei Jertfe – Anaforaua Sfântului Vasile cel Mare)
Iubiţi fii şi fiice ai Învierii lui Hristos,
Domnul şi Mântuitorul nostru, Iisus Hristos Cel mort şi Înviat, Cuvântul lui Dumnezeu Cel Care S-a întrupat este Pedagogul nostru spre Înviere, Învățătorul şi Îndrumătorul nostru, Cel Care ne-a spus cum să ne rugăm şi să ne adresăm Părintelui Ceresc – pe Care Îl numim „Tatăl nostru”. Fiul Cel iubit al Tatălui, Mântuitorul Iisus Hristos, Care a venit la noi, ne călăuzeşte ca să înţelegem că primindu-L pe El şi crezând în numele Lui dobândim putere de sus şi devenim „fii ai lui Dumnezeu” după har (cf. Ioan 1, 12).
Aşadar, „Hristos a înviat din morţi, făcându-Se începătură a învierii celor adormiţi” (I Corinteni 15, 20) şi devenind pentru mântuirea noastră Întâi Născut din morţi, ne călăuzeşte spre Învierea cea de obşte, spre Împărăţia cea Veşnică şi viața veacului ce va să fie.
Iubiţi fraţi creştini,
Cu adevărat Hristos Cel Înviat este Pedagogul nostru, Cel Care ne învaţă cum să vieţuim în Legea Harului, spunându-ne: „Aţi auzit că s-a zis celor de demult… Eu însă Vă spun…” (Matei 5, 21-22). Mântuitorul ne învaţă cum să ne iubim unii pe alţii, cum să iubim pe vrăjmaşii noştri şi să facem bine celor care ne urăsc pe noi, ne spune foarte clar cu autoritatea de Învăţător Absolut cum să ne ferim de desfrânare, să nu săvârşim adulter în inima noastră, să nu jurăm nici pe cer, nici pe pământ, ci ceea ce este da, să fie da, iar ceea ce este nu, să fie nu. De asemena, Pedagogul nostru spre Înviere ne mai spune în Predica de pe Munte că trebuie să-i întoarcem aproapelui nostru şi obrazul celălalt dacă ne loveşte, iar celui ce voieşte să se judece cu noi ca să ne ia haina, să-i lăsăm şi cămaşa. Iisus Hristos – Domnul şi Călăuzitorul nostru, ne spune să fim desăvârşiţi precum Tatăl nostru Cel ceresc desăvârşit este şi ne învaţă în continuare cum să ne rugăm, cum să postim, să nu ne adunăm comori pe pământ…, ci în cer…, ca acolo să fie şi inima noastră. Ne mai spune Pedagogul nostru, Cel Care ne educă şi ne formează pentru a deveni cetăţeni vrednici ai Raiului, că nu putem sluji la doi domni, lui Dumnezeu şi lui mamona şi nu trebuie să ne îngrijim pentru sufletul nostru ce vom mânca, nici pentru trupul nostru cu ce ne vom îmbrăca, deoarece ştie Tatăl cel Ceresc trebuinţele şi nevoile noastre. Fiii lui Dumnezeu după har sunt chemaţi să înţeleagă cuvintele: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei 6, 33), şi iarăşi: „Toate câte voiţi să vă facă vouă oamenii, asemena şi voi faceţi lor, că aceasta este Legea şi proorocii” (Matei 7, 12) şi încă odată cuvintele care ne spun: „De nu va prisosi dreptatea voastră mai mult decât a cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi intra în Împărăţia Cerurilor” (Matei 5, 20) şi „Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne va intra în Împărăţia Cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri” (Matei 7, 21).
După această succintă şi foarte scurtă incursiune în preafrumoasa şi esenţiala Predică de pe Munte rostită de Hristos – Pedagogul nostru, trebuie să înţelegem că nu există Înviere şi Viață Veşnică Fericită fără o trăire autentică în Duhul Evangheliei şi fără o comuniune puternică şi indisolubilă cu tot ceea ce înseamnă Poruncile lui Dumenzeu, Voia Divină şi iubirea jertfelnică şi milostivă a Celui care „ne-a iubit cel dintâi” (I Ioan 4, 19) – Domnul Dumnezeul şi Mântuitorul nostru. În continuarea celor enunţate până acum, Sfântul Apostol Pavel spunea galatenilor în vremea aceea şi ne spune şi nouă în vremurile acestea în care dreptmăritorii creştini sunt mult amăgiţi, foarte dezorientaţi şi des ispitiţi, de duhul acestui veac, de Potrivnicul nostru diavolul, care umblă peste tot, răcnind ca un leu şi căutând pe cine să înghită (Cf. I Petru 5, 8). Iată cum Apostolul Neamurilor ne atenţionează părinteşte: „Nu vă amăgiţi: Dumnezeu nu se lasă batjocorit; căci ce va semăna omul, aceea va şi secera. Cel ce seamănă în trupul său însuşi, din trup va secera stricăciune; iar cel ce seamănă în Duhul, din Duh va secera viaţă veşnică. Să nu încetăm de a face binele, căci vom secera la timpul său, dacă nu ne vom lenevi. Deci dar, până când avem vreme, să facem binele către toţi, dar mai ales către cei de o credinţă cu noi.” (Galateni 6, 7-10)
Iubiţi credincioşi şi credincioase,
Anul 2016 a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca „Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox”. Extinzând această temă a educaţiei tineretului, propusă pentru acest an şi dezbătută în multe feluri şi în diferite locuri – la biserică, în şcoli, cu preoţii şi profesorii de religie, dar mai ales în faţa tinerilor care au nevoie de o educaţie religioasă şi formare spirituală bine definită, articulată şi continuă, putem spune că în Biserica Creştină, în general şi în Biserica Ortodoxă, în special, există doar tineri de diferite vârste. Cei care sunt ancoraţi în Biserică şi trăiesc o viaţă autentică în Hristos, practicând sfintele virtuţi ale desăvârşirii, nu pot fi bătrâni din punct de vedere spiritual, ci au fost şi rămân tineri în permanenţă, aici şi în veşnicie, luptând lupta cea bună şi dobândind tinereţea duhovnicească, fără urme de bătrâneţe, adică fără plictiseală şi plafonare. De această stare din urmă trebuie permanent să fugim şi cu adevărat să rămânem, indiferent de vârstă, tineri activi şi ancoraţi într-o viaţă dinamică în Hristos Cel Înviat – Care prin Învierea Sa ne-a dat viaţă fără de moarte şi tinereţe fără bătrâneţe în Împărăţia cea fără de sfârşit a Tatălui Ceresc.
În acest context trebuie să spunem şi noi împreună cu Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan că: „La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu… toate prin El s-au făcut… şi El era viaţa şi viaţa era lumina oamenilor” (Ioan 1, 1, 3-4). Dar în acelaşi timp, se cuvine să completăm şi să comentăm acest cuvânt scripturistic împreună cu marele conducător al Şcolii din Alexandria Egiptului – Clement, care, în lucrarea sa foarte importantă intitulată Pedagogul ne spune de fapt că Fiul lui Dumnezeu, Cuvântul Întrupat este Pedagogul nostru spre viaţa veşnică: „De Cuvântul lui Dumnezeu ne bucurăm nespus de mult; de dragul Lui renunţăm cu jurământ la vechile credinţe şi ajungem tineri pentru dobândirea mântuirii, cântând, împreună cu profeţia, care spune: «Cât este de bun Dumnezeu cu Israel, cu cei drepţi la inimă» (Psalmul 72, 1). Cuvântul sfătuitor conduce toate faptele noastre, iar Cuvântul mângâietor vindecă pasiunile noastre. Cuvântul este unul şi acelaşi. Este în întregime în toate aceste acţiuni: smulge pe om din închinarea la idoli în care a crescut şi îl duce la mântuirea cea curată a credinţei în Dumnezeu. […] Să fie, dar, numit de noi Cuvântul, cum e şi firesc, cu un singur nume: Pedagog. Fiind Pedagog se îngrijeşte de educaţia oamenilor, nu de instruirea lor; scopul Lui este de a face sufletul mai bun, nu de a-l învăţa; de a da sfaturi pentru o viață înțeleaptă, nu pentru o viață dedicată ştiinţei.”[1]
În continuare Clement Alexandrinul ne mai spune că: „Pedagogul nostru, Cuvântul este aşadar, Cel Care vindecă prin sfaturile Sale, patimile sufletului nostru care sunt împotriva firii. […] este un vindecător al sufletului bolnav. Pedagogul cel bun, Înţelepciunea, Cuvântul Tatălui, Cel ce a creat pe om, Doctorul, Care vindecă toate bolile omenirii, se îngrijeşte de întreaga făptură a omului; îi vindecă şi trupul şi sufletul […] prin porunci şi prin harurile tămăduirilor, Cuvântul vindecă însuşi sufletul; cu sfaturile, poate că are oarecare întârziere, dar cu harurile este bogat, că ne spune nouă păcătoşilor: «Iertate îţi sunt păcatele tale» (Luca 5, 20).”[2] „Pedagogul ne spune că cel înscris în Hristos trebuie să ducă o viaţă cumpătată, să se slujească singur; şi pe lângă aceasta, să ştie că viaţa lui este trecătoare. […] Astfel, dar, Cuvântul a fost numit Mântuitor. El a descoperit pentru noi aceste doctorii spirituale, spre a ne desăvârşi simţirea şi a ne mântui. Cuvântul aşteaptă timp potrivit; pune în lumină cele ce vatămă, vorbeşte de cauzele patimilor, taie rădăcinile poftelor nesocotitie, dă de ştire de cele ce trebuie să ne ferim şi oferă celor bolnavi toate leacurile mântuirii. Cea mai mare şi cea mai împărătească lucrare a lui Dumnezeu este aceasta: mântuirea omenirii. […] Cum să nu-I aducem mulţumire Pedagogului, Care împiedică pornirile noastre, care ne duc la păcate, Pedagogului, Care ne învaţă poruncile potrivite pentru o dreaptă vieţuire? Trebuie, deci, să-I mulţumim nespus de mult. Ce altceva spunem că trebuie să facă fiinţa cea cugetătoare, adică omul, decât să contemple Dumnezeirea?”[3]
Cinstiţi iubitori ai Bisericii Creştine,
Arta pedagogiei a preocupat permanent pe om. Există însă o pedagogie divină care le întrece pe toate, întrucât aceasta nu îl pregăteşte pe om pentru lumea de aici, ci pentru viaţa cea veşnică cu Dumnezeu; aceasta nu-l pregăteşte pe om pentru dobândirea unor cunoştiinţe, fie ele cât de înalte şi de folositoare, ci pentru cunoaşterea şi contemplarea lui Dumnezeu. Pedagogul acestei ştiințe este Însuşi Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos. Să căutăm să nu avem alt Domn şi Învăţător decât pe Iisus Hristos!
În tradiţia creştină, în concepţia Sfinţilor Părinţi, toţi oamenii, indiferent de vârstă, sunt copiii lui Dumnezeu. În consecinţă, copiii lui Dumnezeu au nevoie de o pedagogie continuă, iar sursa acestei pedagogii este Cuvântul lui Dumnezeu aflat în Sfânta Scriptură. Prin urmare, să citim şi să cercetăm Scripturile pentru că în ele avem cuvântul vieţii, Viaţa cea adevărată şi veşnică, Învierea sufletelor noastre (cf. Ioan 5, 39).
La acest praznic mărit şi luminat suntem datori să reflectăm la cele spuse până acum şi să-l ascultăm pe Sfântul Apostol Pavel care dă sfaturi copiilor şi părinţilor spunând: „Copii, ascultaţi pe părinţii voştri în Domnul, că aceasta este cu dreptate. «Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta», care este porunca cea dintâi cu făgăduinţa: «ca să-ţi fie ţie bine şi să trăieşti ani mulţi pe pământ». Şi voi, părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copii voştri, ci creşteţi-i întru învăţătura şi certarea Domnului” (Efeseni 6, 1-4).
Aflându-ne, totuşi, în „Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox”, trebuie să ne rugăm mai mult pentru tinerii noştri şi cu toţii să participăm la educația şi formarea lor spirituală, întrucât educaţia formează mintea şi înnobilează sufletul. De aceea, dobândirea virtuţilor şi ferirea de patimile care rănesc sufletul este fundamentală pentru educaţia şi formarea tinerilor creştini. Dincolo de educaţia formală, Sfântul Ioan Gură de Aur înţelege că rugăciunea părinţilor pentru copii are un rol important în procesul devenirii duhovniceşti a acestora. Părinţii sunt datori să se roage pentru copiii lor după cum şi copiii trebuie să se roage pentru părinţii lor.
Aşadar, în încheierea acestui cuvânt pastoral, să ne rugăm cu pace Domnului şi să spunem împreună cu cel care ne-a lăsat un preafrumos Cuvânt de Învăţătură în noaptea sfântă a Învierii lui Hristos, cu Sfântul Ioan Gură de Aur, arhipăstorul Constantinopolului, care ne-a lăsat şi acest cuvânt – îndemn la rugăciune pentru tineri: „Rugaţi-vă, dar, toţi împreună cu mine, ca mai cu seamă tinerii Bisericii să trăiască în bună cuviinţă şi să ajungă la bătrâneţi cinstite. Că nu este bine ca aceia care nu trăiesc aşa să ajungă la adânci bătrâneţi; dar pentru cei care trăiesc în tinereţe ca nişte bătrâni, pentru aceia mă rog să ajungă la adânci bătrâneţi, să fie părinţii unor copii vrednici, să bucure pe cei care i-au născut, dar, mai înainte de toţi, pe Dumnezeu, Creatorul lor, să alunge departe de ei orice boală sufletească, nu numai aceea cu privire la încălţăminte, nici numai aceea cu privire la haine, ci orice boală sufletească, orice păcat. Un tânăr de a cărui educaţie nu te ocupi este ca un pământ înţelenit pe care cresc mulţi spini. Să aruncăm, dar, asupra tinerilor focul Duhului Sfânt, să ardem dorinţele lor rele, să întoarcem brazdele ogorului sufletului lor şi să-i facem gata de a primi sămânţa. Să arătăm lumii pe tinerii noştri mai cuminți şi mai înţelepți decât bătrânii păgânilor. Atunci e lucru de mirare, când cuminţenia străluceşte în viaţa tânărului! Dacă eşti cuminte la bătrâneţe, n-ai mare merit; vârsta te ajută să fii cuminte. Minunat lucru este să fii liniştit în mijlocul valurilor, să nu te arzi când eşti în cuptor, să nu fii desfrânat când eşti tânăr.”[4]
Iisus Hristos – Pedagogul nostru spre Înviere să ne ajute atât nouă, cât şi tinerilor noştri să ne apropiem cu inima curată, cu sufletul smerit şi fără teamă de mormântul gol şi să înțelegem împreună cu mironosiţele femei că Cel căutat nu este în groapă „căci S-a sculat precum a zis” (Matei 28, 6) cale făcând oricărui trup spre învierea cea din morţi. Amin!
Al vostru al tuturor de tot binele voitor,
Episcopul Caransebeşului
[1]Clement Alexandrinul, Pedagogul (P.S.B. 4), traducere, introducere, note și indici de pr. Dumitru FECIORU, București, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1982, p. 166-167.
[2] Ibidem, p. 169.
[3] Ibidem, p. 223-224.
[4]Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei (P.S.B. 23), traducere, introducere, indici și note de pr. D. FECIORU, București, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1994, p. 576-577.
Sursa: Episcopia Caransebeşului