Flori pentru floricica mea!

Articol editat de Mirabela Afronie, 22 aprilie 2016, 09:14

– Scoală mototolule că acuși e soarele de-o suliță pe cer. O viață ai și pe aia o dormi. Scoală odată!

– Odată, mămică, odată, pentru că a doua oară nu mai am cum. Dar ce s-a întâmplat? Dau turcii sau se dă ceva gratis la alimentară? Întreb eu somnoros și vizibil iritat de ora matinală la care Coana Aglaia s-a hotărât să scoale toată casa.

– Scoală și lasă gălăgia, hai repejor că altfel nu dau turcii, dau eu. Și dau tare și gratis. Hai că ai dormit destul. Avem treabă.

Chestia asta cu avem treabă, e doar un fel de a spune, pentru că de fiecare dată ea vine cu câte o idee creață, iar cel care trebuie să facă treaba, sunt tot eu. Că așa e dumneaei, sensibilă.

• Mișcă repejor că e timpul să mergem la târg.

Asta cu mersul la târg e… ceva nou. Pentru Aglăița, căci eu…E u sunt mai toată ziua în piață, la cumpărături, prin magazine…Nu de alta dar madam mereu își amintește că mai trebuie ceva, exact când intru pe ușă cu plasa de cumpărături.

– Ce-ți veni mămică cu mersul la târg? Te-ai gândit cumva să gătești și mă scoți la cumpărături?

-Nu fi nesimțit mototolule. N-ai să trăiești tu ziua când am să intru eu la cratiță în bucătărie. M-ai luat de doamnă, așa trebuie să mă meții. Clar?

Clar o fi, nu zic nu. Și dacă stau să mă gândesc la ultimii 30 și de ani, îi dau dreptate. Bucătăria e acea încăpere tabu pentru madam. Nu intră nici s-o pici cu ceară. Cică o deranjează mirosurile. Mă rog, dacă dumneaei spune…

-Gata ești mototolule, că plecăm la târg. La târgul de flori. Uite că mai sunt două zile până la Florii și te scot în târg să cumperi și tu niște flori pentru floricica ta. Chicotește ea, zâmbind șăgalnic și cu subînțeles.

A fost suficient să-mi arunce o ocheadă că am și sărit din pat, de frică să nu se așeze dumneaei lângă mine.

-Ce flori vrei mămică, că eu săptămânal îți cumpăr câte un buchet. Din acelea frumoase pe care mata le pui în vază, dar le lași fără apă, de se ofilesc săracele până seara.

-Mai bine așa decât să le putrezească codița. Da?

Mai aruncă o ocheadă, în timp ce eu eram deja încălțat și cu mâna pe clanță.

-Mergem să-mi cumperi flori, multe flori, să le pun în ghivece prin casă, pe balcon, pe pervazul de la geam, multe, multe flori cum am văzut eu la Popeasca. Hai!

Am ajuns repede la târgul de Florii din urbea noastră și întradevăr mi-am spălat ochii. Mii de flori, mii de culori, mii de aranjamente, toate la mii de lei. Vechi ce-i drept. Aglăița mea parcă era lovită de streche. Alerga de la un vânzătorla altul, se învârtea de colo colo, alegea cu ochii și punea în sacoșe cu două mâini. Eu docil, așa cum mi-e felul, încercam să țin pasul cu dumneaei și să achit repede și fără tocmeală, tot ce cumpăra Aglăița.

-Și asta, și pe asta o vreau și…

-Gata mămică, ajunge, încerc eu să-i curm elanul pompieristic.

-Ajunge îi spui lu măta nu mie zevzecule, clar?

-Mămică, ajunge că nu mai ai unde să le pui și nici nu mai am bani. Ajunge.

Am convins-o cu greu să se oprească. Și mai greu am ajuns acasă cu sute de ghivece. Acum însă am o problemă. Nu atât eu cât dumneaei, care nu vrea și pace să înțeleagă că nu prea avem unde să punem atâtea ghivece.

-Nu arunci nimic, le găsești loc la fiecare. Clar?

Clar mămică, e cât se poate de clar, atâta doar că atunci când voi termina, de Paști probabil, locuința noastră va arăta cu totul altfel decât ar fi vrut dumneaei. Dar ce pot să fac? Să îi spun că nu se poate. Nici gând. Aşa că am să-mi dau frâu liber imaginaţiei să găsesc câte un locşor pentru fiecare floare pe care floricica mea şi-a dorit-o. Că aşa e dumneai, sensibilă la flori.

Dan Agache

Sursă foto: amfostacolo.ro