Un oraş din fosta URSS a intrat în Cartea Recordurilor
Cândva un oras linistit din fosta Uniune Sovietica, capitala Turkmenistanului, Ashabad, este acum terenul de joaca al unui presedinte atotputernic, care stapâneste cele mai mari rezerve de gaze din lume. Orasul este plin de cupole aurii, statui impunatoare si marmura alba. Orasul Ashabad detine recordul mondial pentru densitatea de cladiri îmbracate în marmura alba. Sunt aproximativ 4,5 milioane de metri patrati de marmura peste 543 de cladiri. Pentru ridicarea Casei Poporului a fost nevoie de un milion de metri cubi de marmura. Recordul a fost atins de Ashabad în anul 2013, potrivit Guinness World Records iar de atunci orasul continua sa se construiasca.
Articol editat de Valentina Adam, 21 aprilie 2016, 13:37
Peste tot este afisat portretul presedintelui Gurbangulî Berdî Mahomed, care a mostenit multe dintre aceste cladiri de la predecesorul sau Saparmurat Niiazov. Nici acesta nu lipseste din peisaj, fiind întruchipat în multiple statui aurii din oras. Unul dintre cele mai mari monumente din oras, Arcul Neutralitatii, o statuie a lui Niiazov ce se rotea dupa soare, a fost mutat la marginea orasului de actualul presedinte. Ashabad a mai strâns recorduri si pentru cea mai mare roata de observatie închisa, din centrul de distractie Alem, cea mai mare stea arhitecturala si cele mai multe fântâni cu bazin dintr-un loc public.
foto:wikipedia,opusteno.rs