[FOTO-VIDEO] Gaudeamus Cluj 2016: Întâlnirea autorilor cu cititorii lor
Până acum s-a întâmplat cel mai important lucru care se poate întâmpla la un Târg de carte: întâlnirea autorilor cu cititorii lor. (Valentin Ajder, directorul Editurii Eikon)
Printre vizitatorii surpriză ai Târgului s-a aflat și poeta Ana Blandiana, aflată în trecere prin Cluj.
Sunt în drum spre Sighet, urmează să vorbesc acolo despre Școala de vară. Dar mă bucur că am ajuns din nou la Cluj și că am avut posibilitatea să vizitez Târgul Gaudeamus. Nimic nu-i mai firesc ca la Cluj să fie un Târg de carte. Întotdeauna am trăit cu ideea că, împreună cu Iașiul, Clujul este un oraș mai cultural decât Bucureștiul unde cultura se pierde. Am cumpărat deja un Dicționar al scriitorilor ardeleni despre care nu știam că există.
Sute de clujeni au trecut astăzi, încă înainte de deschiderea oficială, pragul Târgului de carte Gaudeamus.
Am găsit cărți de istorie, asta mă interesează mai mult. Abia am sosit, așa că mi-e teamă că o să mai umplu o plasă. Îmi place Gaudeamus-ul pentru că găsești cărți din domenii diferite.
Am cumpărat deja cartea lui Ioan Petru Culianu, Călătorie în lumea de dincolo. Știam de autor, firește, dar mă interesează la ora actuală tot ce ține de partea nevăzută a lucrurilor. Abia am apucat să intru, că am și înhățat o carte, încă n-am văzut toată oferta.
Două cărți am cumpărat. ”Numele trandafirului” de Umberto Eco și ”Bastarda Istanbulului” de Elif Shafak. Îmi place foarte mult Târgul, nu cred că am ratat nici o ediție și niciodată n-am plecat cu mâna goală.
Articol editat de Mirabela Afronie, 21 aprilie 2016, 06:56
Imediat după deschiderea oficială a Târgului de carte Gaudeamus, spațiul prezentărilor de carte a fost ocupat de Editura Eikon, care ne-a propus o serie de lansări. Printre acestea, Enciclopedia familiilor nobile maramureșene de origine română, Petru Ursache, omul bun al culturii române, Berăria Luther de Marian Ilea, Plotin: despre frumos.
Până acum s-a întâmplat cel mai important lucru care se poate întâmpla la un Târg de carte: întâlnirea autorilor cu cititorii lor. (Valentin Ajder, directorul Editurii Eikon)
Printre vizitatorii surpriză ai Târgului s-a aflat și poeta Ana Blandiana, aflată în trecere prin Cluj.
Sunt în drum spre Sighet, urmează să vorbesc acolo despre Școala de vară. Dar mă bucur că am ajuns din nou la Cluj și că am avut posibilitatea să vizitez Târgul Gaudeamus. Nimic nu-i mai firesc ca la Cluj să fie un Târg de carte. Întotdeauna am trăit cu ideea că, împreună cu Iașiul, Clujul este un oraș mai cultural decât Bucureștiul unde cultura se pierde. Am cumpărat deja un Dicționar al scriitorilor ardeleni despre care nu știam că există.
Sute de clujeni au trecut astăzi, încă înainte de deschiderea oficială, pragul Târgului de carte Gaudeamus.
Am găsit cărți de istorie, asta mă interesează mai mult. Abia am sosit, așa că mi-e teamă că o să mai umplu o plasă. Îmi place Gaudeamus-ul pentru că găsești cărți din domenii diferite.
Am cumpărat deja cartea lui Ioan Petru Culianu, Călătorie în lumea de dincolo. Știam de autor, firește, dar mă interesează la ora actuală tot ce ține de partea nevăzută a lucrurilor. Abia am apucat să intru, că am și înhățat o carte, încă n-am văzut toată oferta.
Două cărți am cumpărat. ”Numele trandafirului” de Umberto Eco și ”Bastarda Istanbulului” de Elif Shafak. Îmi place foarte mult Târgul, nu cred că am ratat nici o ediție și niciodată n-am plecat cu mâna goală.
Târgul de carte Gaudeamus continuă până duminică la Cluj-Napoca. Mâine, 21 aprilie, de la ora 12, ÎPS Andrei, Mitropolitul Clujului, Sălajului și Maramureșului, își va lansa volumul ”Mai aproape de Hristos”.