România paralelă!
Articol editat de Mirabela Afronie, 4 aprilie 2016, 09:04
Avem în schimb o România aşa cum o ştiţi şi nu cred că e momentul să readuc în discuţie lucruri care se ştiu foarte bine. Ani la rând am dat vina pe clasa politică. Am tot spus şi am repetat la infinit că din cauza politicienilor am ajuns unde am ajuns. Se pare că am greşit. Nu, nu sunt nişte îngeraşi cum poate vă închipuiţi. Au şi ei partea lor de vină, pentru că s-au dedulcit la bani mulţi şi şi-au pierdut verticalitatea. Marea lor majoritate.
O serie de dezvăluiri ce mi-au ajuns la ureche zilele acestea m-au făcut să mă cutremur de amploarea fenomenului mafiot din România. Şi când spun sistem mafiot, fiţi convinşi că am responsabilitatea termenilor, ştiu ce spun şi îmi asum cu toate riscurile. De mai bine de 10 ani, România a încăput pe mâna unui sistem de tip mafiot, care coordonează tot ce mişcă în ţara asta. De la clasa politică la administraţia publică, de la sistemul sanitar sau de educaţie până la cel de justiţie, totul este dublat de oamenii mafiei româneşti.
Bine structurată şi compartimentată, aceasta controlează tot: de la numiri în funcţie, la licitaţii pe bani publici, de la campaniile electorale şi alegeri la modificări ale legislaţiei româneşti. Clasa politică, profund coruptă e doar marioneta din mâinile acestor indivizi fără scrupule: ameninţări cu arma, cu moartea, ori cu includerea doamnelor ori a copiilor celor care trebuie convinşi, în reţelele de prostituţie, tot arsenalul este la îndemâna lor.
Ei sunt cei care controlează justiţia, poliţia, serviciile. Nimic nu mişcă fără ştire şi aprobarea lor. Şi-au creat un stat în stat, o Românie a lor în România noastră. Ei sunt păpuşarul din spatele marionetelor pe care ne pregătim să le alegem în acest an. Ei sunt cei care fac şi desfac alianţe, dărâmă partide, ridică lideri din neant, sau îi probuseşc pe cei care nu mai corespund sau se lăcomesc.
E un cerc vicios din care nu ai cum să scapi, odată intrat. E un carusel care se roteşte şi iar se roteşte, în funcţie de cum dispune păpuşarul. Nu e vorba de un singur om, nu e o persoană. Sunt aşa cum spuneam mai devreme structuri de tip mafiot, care conduc cu mână forte, tot ceea ce înseamnă: bani publici, investiţii, politici, ori partide.
Acest articol nu e ficţiune. El are în spate poveşti adevărate, întâmplări trăite de oameni care au încercat să se împotrivească acestui mod de a distruge România. O Românie a lor, paralelă cu cea la care noi, continuăm să visăm.
Dan Agache
Sursă foto: ziare.com