Primarul suspendat al comunei Hălmagiu a câştigat lupta cu Prefectura Arad
Articol editat de Mirabela Afronie, 29 octombrie 2013, 18:03
Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, a declarat: „Mă bucur că justiţia a stabilit de partea cui este adevărul. Se dovedeşte că am avut dreptate, în momentul demiterii primarului, când am spus că este un abuz fără precedent al subprefectului Radu Stoian. Un abuz prin are acesta a încercat să facă jocurile politice ale unui partid, prin emiterea unor acte administrative ilegale, fără precedent. Regret că în momentul respectiv, alături de mine, în apărarea primarului, a fost doar senatorul Traian Igaş. Primii care trebuiau să ia această atitudine, deputatul de colegiu şi ceilalţi din conducere, nu au făcut-o, pentru că au fost interesaţi doar de jocurile interne, meschine şi mici din interiorul partidului, uitând că echipă înseamnă să-ţi aperi colegii în situaţii grele”.
Adrian Ţoca, primarul comunei Hălmagiu, a declarat: „Am câştigat, într-adevăr, procesul, fapt pentru care nu pot decât să mă bucur. Suspendarea mea a fost un abuz. Consider că mi s-a făcut dreptate atât mie, cât şi cetăţenilor comunei Hălmagiu, care mi-au acordat încrederea şi pentru cel de al doilea mandat”.
Reamintim că Instutuţia prefectului Judeţul Arad a emis un ordin prin care mandatul lui Adrian Ţoca încetează de drept la finele lunii august, acesta din urmă contestând la Tribunalul Arad actul în cauză.