Situaţia gravă în care se află TVR nu poate fi rezolvată prin modificarea Legii 41
Articol editat de Mirabela Afronie, 28 martie 2016, 06:51
Petre Ehegartner: Nu identifică cauzele neajunsurilor din Televiziune. Doar simpla aplicare a aceleiaşi legi, fără a schimba managementul care a dus la această situaţie, nu o va rezolva. Pseudoamalgam într-o societate care era profitabilă şi una care nu era profitabilă s-a dovedit că mărul putred va avea efect asupra întregului coş.
Deputatul PSD, Cătălin Tiuch, a declarat că Televiziunea publică şi Radioul public sunt în situaţii diferite şi, în aceste condiţii, ar trebui tratate diferenţiat.
Cătălin Tiuch: Eu nu cred că soluţia care va fi adoptată la TVR va avea vreo legătură cu Radioul, pentru că situaţiile sunt total diferite şi nu este firesc să aibă legătură cu Radioul. Nu aş vota un proiect în care cele două să fie amestecate.
Propunerea legislativă formulată de senatorul PSD, Georgică Severin, a primit raport de respingere de la Comisia de cultură a Camerei Deputaţilor. Camera Inferioară a Parlamentului este primul for sesizat în acest caz, decizia finală aparţinând Senatului.