Singura elevă de nota 10 din Caraş-Severin: Melissa Puraci
Articol editat de Radio Resita, 21 martie 2016, 21:29 / actualizat: 22 martie 2016, 6:40
Este un adolescent al zilelor noastre, care își dedică timpul învățării, dar și activităților care îi fac plăcere, în special lectura. Diferența însă constă în pasiunea pe care o pune în tot ceea ce face, deși rezultatul, 10 pe linie, a luat-o și pe ea prin surprindere.
„Știam că am scris, dar nu mă așteptam chiar la acest rezultat. Nu mă voi relaxa în urma acestui test, ci probabil voi continua să mă pregătesc cât mai bine, pentru că sunt o perfecționistă” – a spus aceasta.
„Față de ceea ce abordăm noi la clasă, subiectele au fost destul de ușoare și chiar nu-mi explic de ce nu reușesc mai mulți să obțină rezultate mai bune. Dar poate că nu le doresc” – a încercat ea să explice rezultatele slabe obținute la simulare.
Cu ambiție, cu perseverență, dar și cu ajutor din partea unor dascăli adevărați, se poate face performanță. Pentru aceste rezultate Melissa a mulțumit în mod special profesorilor Mioara Bivolaru – istorie și Iordache Pătrășcanu – română „pentru că s-au preocupat mai ales să ne formeze și să fim cu adevărat oameni”.
Cel mai mare vis al ei este să ajungă în Japonia în special pentru că îi place literatura acestei țări – a mai mărturisit ea, drept pentru care își dorește să studieze la Facultatea Babeș-Boliay din Cluj Napoca, la secția de engleză -japoneză. Și după cum a dovedit la acest prim examen, are toate șansele să -și împlinească visul. Succes, Melissa Puraci, și drum bun în viață. (Daniela Tudor)