Rezultate mai bune, dar tot slabe: Doar o treime dintre elevi au luat note de trecere la simulare
Articol editat de Radio Resita, 18 martie 2016, 10:34
Totuşi şi în acest an sunt licee cu profil tehnologic unde nici un elev nu a reuşit să obţină medii de promovare. La clasa a XII-a este vorba despre Colegiul Tehnic din Reşiţa, Liceul Constantin Lucaci din Bocşa, Liceul din Prigor, Liceul Mihail Novac din Oraviţa şi Liceul bilingv din Caraşova. În schimb o tânără de la Liceul CD Loga din Caransebeş, Melissa Puraci a reuşit însă să ia 10 la toate probele.
La clasa a XI-a, procentul de promovare este şi mai mic, de numai 21,67%, dar superior celui de anul trecut când a fost de 19,71%. Totodată rezultatele de la clasa a XI-a se menţin sub media pe ţară care este de 24,08%.
Rezultatele nu vor fi trecute în catalog, ci discutate împreună cu părinţii şi elevii pentru a se stabili măsurile ce vor fi luate în continuare. Pentru îmbunătăţirea situaţiei până la examenul de bacalaureat din vară, unităţile şcolare care au obţinut rezultate slabe şi foarte slabe, vor intra într-un amplu proces de monitorizare şi control – a declarat inspectorul general şcolar, Nicolae Grindeanu.