Programul Cornul şi laptele ar putea fi înlocuit cu o masă caldă
Articol editat de Mirabela Afronie, 18 martie 2016, 06:39
La Ministerul Educaţiei se caută soluţii pentru înlocuirea programului naţional „Cornul şi laptele” cu o masă caldă, a declarat ministrul Educaţiei, Adrian Curaj.
„Părerea mea este că mesajul pe care l-am trimis în urmă cu o lună-două, că ne preocupă o masă caldă pentru copii, asociat cu „Şcoala după Şcoală” este adevărat, este puternic, încercăm să căutăm resurse pentru că ne trebuiesc resurse consistente ca să trecem de la ce avem acum „Cornul şi laptele” la o masă caldă. Atunci când vom reuşi să găsim resurse, sper eu că o parte bună din ele din fonduri structurale să anunţăm. O să anunţăm curând. Copiii pot primi pachetele pregătite, să fie transportate de o firmă care duce aşa ceva cu toate testările potrivite, cu tot ce trebuie şi ne gândim până la urmă şi la efectul pe care l-ar avea asupra copiilor noştri”, a declarat Curaj.
Vizavi de cazul celor 17 elevi din judeţul Buzău, care au fost transportaţi miercuri de la şcoală la spitalul din Râmnicu Sărat cu suspiciune de toxiinfecţie alimentară, după ce li s-a făcut rău la ore, în urma consumării cornului şi laptelui distribuit la şcoală, ministrul a spus că îl „preocupă real faptul că sunt din ce în ce mai multe cazuri”.