Tragedie aviatică evitată la milimetru
Articol editat de Gerhard Chwoika, 4 martie 2016, 16:36 / actualizat: 5 martie 2016, 6:38
Un Airbus A320, care aparţine companiei Air France şi care efectua un zbor pe ruta Barcelona-Paris, a evitat la limită coliziunea cu o dronă în momentul în care se pregătea de aterizare pe aeroportul parizian Roissy. Incidentul a fost dezvăluit de către Biroul de anchete și analize din Franţa, care l-a caracterizat drept unul grav.
Pe când aeronava se afla la o altitudine de 1.600 de metri, copilotul a văzut o dronă în partea stângă a aparatului de zbor. Acesta a deconectat imediat pilotul automat și a efectuat o manevră de evitare, iar apoi l-a informat pe comandantul de zbor asupra prezenței dronei.
Acesta a putut observa la rândul său drona şi a apreciat că ea se afla la aproximativ cinci metri sub aripa stângă a aeronavei. Echipajul a informat imediat turnul de control asupra prezenței dronei și a continuat manevra de aterizare, fără alte incidente. “Dacă drona are câteva kilograme, va fi o distrugere foarte mică. Dimpotriva însă, dacă dronă cântăreşte 10-20 de kilograme, atunci avem o problemă foarte mare la impactul asupra parbrizului. Există şi posibilitatea de a pierde unul din motoare”, a declarat Michel Chevalet, consultant în teme aeronautice.
Potrivit legislaţiei, dronele nu au voie să zboare în vecinătatea aeroporturilor, să survoleze zone locuite și sunt limitate la un plafon de 150 de metri, fără dreptul de a ieși din câmpul vizual al operatorului.
Sursa foto: gds.ro