De ce?

De ce? De ce suntem atât de proşti, de hoţi, de laşi, de perfizi şi ranchinoşi, de ipocriţi şi delăsători, de câinoşi şi fricoşi în acelaşi timp? De ce nu avem coloană vertebrală şi demnitate, de ce ne e frică şi de umbra noastră, de ce ne oferim tuturor pentru doi lei, rupţi de la viitorul copiilor noştri?

Articol editat de Valentina Adam, 29 februarie 2016, 14:03

Sunt întrebări la care nu ştiu dacă voi găsi vreodată răspunsul; nu ştiu dacă cineva ar putea avea un răspuns la starea noastră actuală. Ne căciulim cui nu trebuie, doar, doar mai primim un os de ros: În fond, osul e al nostru, dar nu avem curajul să spunem asta. Suntem viteji, suntem bărbaţi, doar în faţa calculatorului, pe o pagină de socializare şi de multe ori şi acolo sub protecţia unui cont fictiv. Acolo ştim să spunem, să ţipăm şi să înjurăm, dar în viaţa reală nu reacţionăm de fel. Suntem prea laşi pentru asta.
În preajma noastră se întâmplă atât de multe lucruri rele, încât nici nu ştiu cu ce să încep; ne mor copii cu zile prin spitale, iar ministrul tehnocrat face vizite zilnic la unitatea sanitară şi ne declară să nu ne îngrijorăm că se rezolvă. Da s-a rezolvat deja, câteva familii şi-au îngropat ce aveau mai scump.

Legea defăimării propusă de Liviu Dragnea şi picată la votul din Camera Deputaţilor, a fost întoarsă mârlăneşte în comisii şi va fi votată când nimeni nu va mai băga de seamă: Abia atunci când vom începe să le intonăm doar ode, cineva se va întreba: dar presa ce face? Tace, ce să facă, nu de alta dar nu are câte un miliard pentru fiecare politician care trebuie criticat.

Îşi votează pensii nesimţite, iar bătrânii nu au bani pentru lapte şi medicamente după o viaţă de muncă şi privaţiuni. Îşi fac unii altora servicii, din care îşi trag milioane de euro, din banii noştri. Strada îi vrea duşi, iar ei se luptă pentru încă un loc pe liste.
Acum s-au apucat să dărâme şi radioul public, să-l politizeze. De ce? Simplu: nu auzeau osanale şi marşuri triumfale pentru toate gogomăniile lor de zi cu zi. Ne-au distrus economia; ne-au îndatorat pe zeci de generaţii, ne otrăvesc cu bună ştiinţă, ştiind că nu avem unde şi cu ce să ne tratăm; ne prostesc copiii cu arii curiculare tâmpite; ne fură aurul, grâul, petrolul şi pădurile, ne vând pământurile şi ne încurajează să plecăm în patru zări.
Vor rămâne ei, se vor alege ei de ei, vor da legi doar pentru ei, dar aici nu e nimic nou, dar vor trebui să achite datoriile tot ei, pentru că noi vom fi demult cenuşă, ori pribegi prin ţări străine. Străini ne simţim şi aici, unde odată era…acasă.

Întrebarea e DE CE? Răspunsul e simplu, pentru un pumn de arginţi, care le fac ochii să sclipească şi trupul să le tremure de aviditate. Dar vin din nou şi întreb: noi, cei mulţi şi proşti, aşa cum ne cred ei, cât o să mai răbdăm? Când va veni momentul să alegem grâul de neghină şi binele de rău; când vom realiza că nu trebuie să existe bariere între interesul meu şi interesul naţiunii, că e tot una; când ne vom trezi din letargie şi vom reacţiona; când vom avea curajul să ne spunem opinia cu voce tare şi să reacţionăm la durerea vecinului nostru? Când?

Dan Agache
Sursă foto: marca-ro.ca