Dezastrul de la Fukushima – trei foşti directori de la Tepco, puşi sub acuzare
Trei foşti directori ai unei companii energetice japoneze au fost acuzaţi de neglijenţă profesională în legătură cu dezastrul care a avut loc la centrala nucleară Fukushima în 2011. Cei trei, care au lucrat la Tokyo Electric Power Co (Tepco), vor fi primii care vor apărea în faţa instanţei pentru acel accident. La centrala Fukushima Daiichi, au avut loc o serie de accidente nucleare în urma producerii unui puternic cutremur de pământ care a generat apoi un tsunami. Printre cei acuzaţi, se află şi Tsunehisa Katsumata, care era preşedintele Tepco în momentul producerii dezastrului nuclear de la Fukushima.
Articol editat de Mirabela Afronie, 29 februarie 2016, 11:57
Rador
Foto www.occupy.com