Ascultă Radio România Reșița Live

De ce, domnule preşedinte?!

De ce, domnule preşedinte?!

Articol editat de Mirabela Afronie, 23 februarie 2016, 12:50 / actualizat: 2 martie 2016, 11:21

Editorialul de astăzi se vrea a fi o scrisoare deschisă adresată de un jurnalist, preşedintelui-director general al Societăţii Române de Radiodifuziune. E un reproş dacă vreţi pentru cei 4 ani de când domnia sa a preluat destinele radioului public; e un semnal de alarmă pentru toţi colegii de breaslă, pentru ca astfel de lucruri să nu se mai întâmple. Şi probabil nici nu se vor mai întâmpla.

Domnule Ovidiu Miculescu; vreau şi mai mult decât atât, trebuie să vă reproşez o serie de lucruri petrecute de când aţi preluat acest mandat. O serie de fapte care pe mine, jurnalist, mă pun acum într-o situaţie delicată.

În primul rând, vă reproşez neimplicarea radioului public în jocurile politice. Acest fapt, aş spune fără precedent, dar nu pot, m-a obligat pe mine să fiu echidistant, integru şi să mă autocenzurez; m-a determinat să nu am preferinţe şi să tratez toţi oamenii politici ca fiind egalii mei şi ai celor care i-au votat; m-a făcut să fiu iubit şi urât deopotrivă; iubit de ascultători şi hulit de clasa politică, indiferent de culoare.

În al doilea rând, vă reproşez domnule Miculescu, faptul că nu aţi solicitat salariaţilor şi în primul rând celor din redacţional, să se poziţioneze de o parte ori de alta a spectrului politic, sau altfel spus să se schimbe după cum bate vântul intereselor radioului. Nu aţi făcut acest lucru şi acum, politicul ne arată pisica. Sub pretextul depolitizării şi a salvării chipurile a TVR, se vrea acapararea politicii editoriale şi trecerea ei sub comandă politică. Ori noi nu ştim să lucrăm aşa, nu putem şi sincer e greu să înveţi un cal bătrân să sară peste obstacole, când el toată viaţa a fost înhămat la căruţă.

Vă mai reproşez domnule preşedinte director general, faptul că sunteţi cu toate taxele la zi, că plătiţi salariile la timp, că nu aveţi datorii de niciun fel, ba mai mult, aţi reuşit să puneţi şi ceva bani albi la ciorap pentru zilele negre ce se anunţă în viitorul imediat.

Sunt nemulţumit de prestaţia dumneavoastră domnule Ovidiu Miculescu, că în cei 4 ani de când sunteţi în fruntea radioului public, aţi sădit în mintea şi inimile ascultătorilor noştri încredere, speranţă, aţi clădit pentru ei un viitor coerent şi integru, departe de jocurile murdare ale politicului. Acum ce vor şti să facă aceşti oameni? Au avut încredere în noi şi în dumneavoastră, că vom merge în continuare cu fruntea sus, cu spatele drept şi cu privirea înainte, spre destinul României pe care ne-o dorim deopotrivă.

Vă acuz de asemenea că nu v-aţi lăsat mânjit şi cumpărat, că aţi pus gaj prestigiul, profesionalismul şi sănătatea dumneavoastră. Şi noi am făcut la fel, iar ascultătorii noştrii s-au lăsat înşelaţi de toate acestea şi ne-au crezut.

În final vă întreb, domnule preşedinte Ovidiu Miculescu: dacă un om politic, modifică prosteşte, în regim de urgenţă legea de funcţionare a SRR pentru chipurile salvarea TVR şi depolitizarea instituţiei, eu, un simplu pălmaş în slujba adevărului şi a dreptăţii, ce am să fac? Nu ştiu să pup condurul, nu ştiu să fiu slugoi, nu ştiu să laud şi să perii pentru a-mi merge mai bine. Nu ştiu şi nu vreau.

Pentru asta vă cer socoteală domnule Ovidiu Miculescu în faţa milioanelor de ascultători din ţara asta, care se întreabă la fel ca şi mine: De ce, domnule preşedinte!?

Dan Agache

Etichete:
Un premier numit…dorinţă
Editorial FM joi, 15 decembrie 2016, 11:45

Un premier numit…dorinţă

Aţi văzut vreodată o pisică încercând să-şi prindă coada? E un spectacol de tot hazul. Aleargă şi aleargă, se roteşte şi se tot...

Un premier numit…dorinţă
Războiul fratricid. Deviza: “Totul sau nimic!”
Editorial FM miercuri, 14 decembrie 2016, 12:07

Războiul fratricid. Deviza: “Totul sau nimic!”

Alegerile au trecut. Românii au votat. Harta României a devenit roşie. Toată lumea aşteaptă liniştea de după agitaţia politică a campaniei...

Războiul fratricid. Deviza: “Totul sau nimic!”
La pomul lăudat…
Editorial FM marți, 13 decembrie 2016, 13:33

La pomul lăudat…

Zarurile au fost aruncate. Social democraţii vor guverna, în alianţă cu ALDE şi probabil UDMR. Probabil zic, dar se poate şi fără....

La pomul lăudat…
Tăvălugul roşu
Editorial FM luni, 12 decembrie 2016, 13:24

Tăvălugul roşu

  PSD-ul a câştigat alegerile. Faptul în sine nu mai miră pe nimeni, pentru că atât sociologii cât şi analiştii politic îl dădeau ca...

Tăvălugul roşu
Editorial FM marți, 22 noiembrie 2016, 18:03

Lemn bun, lemn rău – aceeaşi cenuşă, dar nu aceeaşi flacără

Despre metoda de manipulare la români rămâne întotdeauna loc de… mai rău. Avem conștiință doar atunci când este vorba de apărarea...

Lemn bun, lemn rău – aceeaşi cenuşă, dar nu aceeaşi flacără
Editorial FM miercuri, 9 noiembrie 2016, 15:25

Ca la Ei la… nimenea

Motto: „Eu aş scrie peste Statele Unite astfel: Omul este un animal care fabrică unelte.” Petre Țuțea „Visul american nu li se...

Ca la Ei la… nimenea
Editorial FM joi, 3 noiembrie 2016, 17:36

„Aştept să crăpi”

Motto: „ Nu poate fi lege mai înaltă în jurnalism decât a spune adevărul şi de a-l face de ruşine pe diavol – şi de a rămâne...

„Aştept să crăpi”
Editorial FM vineri, 28 octombrie 2016, 06:34

Cu pumnul prin gura presei!

Legea Dragnea, care prevede scoatere a peste 100 de legi din plată, a trecut surprinzător de repede prin cele două camere ale Parlamentului...

Cu pumnul prin gura presei!