Ne moare viitorul şi lor nu le pasă

Articol editat de Mirabela Afronie, 22 februarie 2016, 09:12

Auzim, privim, luăm act de ceea ce se întâmplă şi ridicăm neputincioşi din umeri; e un alt episod trist care va trece şi vor veni altele, mai mari, ori mai mici, cu un impact emoţional mai mare ori mai mic. Vor trece şi acelea, iar noi, vom privi neputincioşi către un sistem bolnav, corupt şi prăduit zi de zi, te tot felul de coţofene politice sau tehnocrate.

Adevărul e că lor nu le pasă; câtuşi de puţin. Ei se tratează în străinătate, iar acest sistem este privit, la fel ca celelalte, ca o maşină de făcut bani pentru ei şi prietenii lor politici sau tehnocraţi. Nu sunt bani pentru modernizarea sistemului sanitar, vor spune. De acord, dar întrebarea e: de ce i-aţi furat? Şi dacă nu aţi furat voi, de ce nu i-aţi luat la întrebări pe cei care au făcut-o?

E o mafie generalizată în întreg sistemul sanitar; de la concursurile de angajare, fie că e vorba de medici, asistente sau simple femei de servici, la distribuţia de medicamente, la hrană, spălatul lenjeriei şi până la îmbrăcatul morţilor, totul e o afacere, în care eu, cetăţeanul, nu reprezint decât un număr sau un diagnostic, în cazul în care cineva reuşeşte să-l confirme.

Se achiziţionează aparatură de milioane de euro, dar nu se cumpără softul pentru ele. De ce? Simplu, pentru că respectiva firmă nu cotizează. Şi dacă nu cotizează, mă doare-n cot că stă aparatul şi suferă bolnavul. Dacă mie nu-mi iese nimic, pardon, pa, la revedere. Aşa-mi vine şi mie să vă salut, dar nu cu pa şi la revedere ci cu ADIO, pentru cu mai am ochi să vă văd.

În tot acest timp, dramele românilor se înmulţesc. Acum e vorba de bebeluşii din Argeş, care deşi au un diagnostic, nimeni, dar absolut nimeni nu ştie de unde a început totul. “E boala mâinilor murdare”, afirma cineva în faţa camerelor şi a microfoanelor. Da, e un răspuns când nu şti sigur despre ce e vorba.

S-au vehiculat multe variante, de la aceasta, boala mâinilor murdare, la portocale, lapte praf, apă… Niciuna nu stă în picioare; nimeni nu ştie de ce s-au îmbolnăvit bebeluşii; nimeni nu ştie de ce au murit trei dintre ei. Ministrul ne recomandă să stăm liniştiţi; veghează ei.

Între timp, noi ne stingem cu zile, sub directa lor supraveghere. Tineri şi vârstnici, femei şi barbţi, toţi deopotrivă având un numitor comun şi o vină comună; aceea de a ne fi născut în România. Ei şi? Oricum suntem pre mulţi; prea mulţi şi prea proşti din punctul lor de vedere. Atâta doar că, asemeni femeii disperate care şi-a îngropat nepoata, spunem şi noi: “Ne moare viitorul şi lor nu le pasă”!

Dan Agache