Patru străini au fost prinşi în timp ce încercau să intre ilegal în România, pe la frontiera de vest
Patru străini au fost prinşi astăzi, în timp ce încercau să intre ilegal în România, pe la frontiera de vest. Cei trei cetăţeni din Irak şi unul din Palestina intenţionau să intre în ţara noastră fără actele necesare. Toţi au fost reţinuţi – potrivit unui comunicat de presă – de poliţiştii de la Sânnicolau Mare. În acelaşi document se menţionează că aceştia intenţionau să ajungă în ţări din vestul Europei şi s-au deplasat pe jos din Serbia, peste câmp. În cauză se fac cercetări pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat. Între timp, au fost contactate autorităţile de frontieră sârbe, cărora li s-a solicitat sprijinul pentru desfăşurarea unei anchete în comun. Migranţii urmează să fie predaţi unei echipe operative a Serviciului pentru Imigrări Timiş.
Articol editat de Valentina Adam, 21 februarie 2016, 17:54