Sătul, până peste poate!

De multe ori am sentimentul că mă lupt cu morile de vânt, că am pornit o luptă pierdută din start, că tot ceea ce-mi doresc, devine pe zi ce trece tot mai departe de mine.
Poate că drumul pe care l-am ales în viață e greșit, poate sunt eu nebun când merg într-o direcție și toți aleargă în sens contrar, poate chiar am o problemă existențială.
Am încercat să critic nu ceea ce nu-mi place, ci mai degrabă acele lucruri care mi se par anormale cu un stat de drept, am fost vocal atunci când am constatat derapaje de la acea normalitate pe care am învățat să o respect și să o apreciez, în cei 7 ani de-acasă. Chiar dacă nu e frumos, am arătat cu degetul către cei care își bat joc de noi, de ceea ce am construit, de realizările făcute în timp de oamenii acestei țări.
Culmea e, că nu am fost singur în tot acest demers; am găsit semeni care să-mi dea dreptate, care aveau aceeași opinie cu mine, care mă încurajau în demersul meu. Rezultatul e asemeni unui vechi proberb: “Câinii latră, ursul merge”. Nu am reușit decât să-mi fac dușmani să atrag oprobiul unora, să se ferească alții de mine de parcă aș fi fost ciumat.
De ce – m-am tot întrebat? Cui folosește toată această zbatere? De ce în loc să fim mai mulți și mai vocali, suntem pe zi ce trece mai puțini și mai tăcuți? Să fie oare cale pe care am pornit greșită? Să nu fi reuşit să mă adaptez noilor condiții socio-economice din țara asta? Sau pur și simplu dacă te lași luat de val, dacă mergi cu turma, cu marea masă, ești mai câștigat?
Legi proaste; oameni politici mulți și… Și mai am puțin și nu mai pot să spun nimic din cauza legilor pe care ei le dau, iar Legea defăimării e una dintre ele. Nu mai pot să ridic vocea și să spun lucrurilor pe nume pentru că se supără deputatul X, sau senatorul Y, sau primarul Z. Legea e pentru ei, pentru liniștea lor, pentru a avea cale liberă la prostit lumea. Acea lume care se lasă mânată din spate, fără să se întrebe, retoric măcar, încotro?
E poate timpul să mă întreb dacă toate acestea au un rost, dacă am pentru ce și mai ales pentru cine să lupt, dacă efortul și curajul până la urmă de a deschide gura și a rosti clar și puternic, cu subiect și predicat, răul ce ne înconjoară are vre-un efect asupra lor?
Conștiința poporului român e adormită. Nu de ieri, de azi, e adormită de vre-o 26 de ani. Iar o singură voce nu reușește să o trezească din amorțire, nu va reuși să o deștepte niciodată.

Articol editat de Valentina Adam, 10 februarie 2016, 10:14

Dan Agache

foto napocanews.ro