Administratorul SC C+C SA Reşiţa, cercetat sub control judiciar
Contractele de muncă ale angajaţilor erau/sunt înregistrate cu sume având minimul pe economie iar, în realitate, angajaţilor le erau/sunt plătite, pe lângă salariul înregistrat în contractul de muncă şi încasat pe card bancar şi alte sume de bani sub formă de numerar, în medie, sume de aproximativ 1.000 lei lunar/persoane, sume de bani care nu erau/sunt evidenţiate în contabilitatea societăţii.
Articol editat de Mirabela Afronie, 8 februarie 2016, 18:42 / actualizat: 8 februarie 2016, 21:33
Prin ordonanţa din data de 08.02.2016, faţă de inculpaţii C.C.N., în calitate de administrator şi asociat al unor societăţi comerciale precum şi O.L.F., s-a dispus prelungirea măsurii preventive a controlului judiciar pentru o durată de 60 de zile, începând cu data de 15.02.2016, pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit. a şi b din legea nr. 241/2005 rep., cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p.
În fapt inc. C.C.N. şi inc. O.L.F. în calitate de administratori ai unei societăţi comerciale, în perioada 2011 – 2015 nu au înregistrat şi nu au declarat integral obligaţiile fiscale rezultate din veniturile salariale aferente angajaţilor societăţilor pe care le administrau, agenţii economici activând în domeniul producţiei/distribuţiei/comercializării de produse alimentare.
Contractele de muncă ale angajaţilor erau/sunt înregistrate cu sume având minimul pe economie iar, în realitate, angajaţilor le erau/sunt plătite, pe lângă salariul înregistrat în contractul de muncă şi încasat pe card bancar şi alte sume de bani sub formă de numerar, în medie, sume de aproximativ 1.000 lei lunar/persoane, sume de bani care nu erau/sunt evidenţiate în contabilitatea societăţii.
Bugetul general consolidat al statului a fost prejudiciaţ lunar, cu suma aproximativă de 100.000 lei, prejudiciul total estimat pe an fiind de 1.200.000 lei.