Incendiu devastator la un depozit de furaje
Articol editat de Gerhard Chwoika, 28 decembrie 2015, 12:16 / actualizat: 28 decembrie 2015, 14:22
Două echipaje de pompieri din cadrul Detaşamentului Drobeta-Turnu-Severin au intervenit în noaptea trecută cu două autospeciale cu apă şi spumă, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un depozit de furaje, în satul Zegaia, comuna Prunişor, judeţul Mehedinţi. Incendiul a cuprins o anexă construită din lemn şi peste 2 tone de plante furajere depozitate în interiorul acesteia. Cauza probabilă a producerii incendiului a fost determinată de folosirea intenţionată a unei surse de aprindere pentru al genera, au subliniat reprezentanţii ISU „Drobeta”.
Sursa foto: agendapompierului.ro