Explozie pe aeroportul din Istanbul
Articol editat de Mirabela Afronie, 23 decembrie 2015, 10:56
O explozie la aeroportul Sabiha Gokcen din Istanbul a rănit doi membri ai personalului de curăţenie, dar cauza deflagraţiei nu este clară a anunţat compania aeriana Pegasus, potrivit Reuters.
Operatorul a spus că explozia a avut loc la ora 2.05 dimineaţa, când nu era niciun pasager în zona şi că operaţiunile continuă în mod normal.
Poliţişti cu veste antiglonţ şi înarmaţi cu puşti au impus măsuri stricte de securitate la intrările aeroportului după deflagraţie, percheziţionând vehiculele din zona, iar un elicopter de politie a inceput sa supravegheze zona, a informat agenţia Anadolu.
GDS.ro
foto : www.planet-turquie-guide.com