Ascultă Radio România Reșița Live

Reacția ambasadorului român la Chișinău față de evenimentele petrecute în Parlamentul Moldovei

Reacția ambasadorului român la Chișinău față de evenimentele petrecute în Parlamentul Moldovei

Articol editat de Mirabela Afronie, 11 decembrie 2015, 10:43

Ambasadorul român la Chișinău, Marius Lazurca, consideră că gestul făcut joi în parlamentul din Republica Moldova de un deputat socialist de a rupe harta României Mari în timpul unor dezbateri nu privește România, ci ține de politica internă a statului moldovean.

”Nu am sentimentul că ceea ce s-a întâmplat în parlamentul de la Chișinău privește România. Cred că acest incident vizează mai curând politica internă a Republicii Moldova. Un politician a ținut să distrugă un obiect cu uz didactic. Asemenea obiecte de uz didactic care pot sau nu avea o conotație politică există foarte multe. De pildă, când se predă istoria URSS, se face uz de harta URSS. Nu te poți supăra pe creioane. Nu e un moment istoric, ci are legătură cu istoria”, a afirmat ambasadorul Marius Lazurca în cadrul unei emisiuni televizate, potrivit agenției IPN.

Diplomatul român a adăugat că România va continua să ajute Republica Moldova. ”Nu ne-am pierdut răbdarea. România și-a asumat un rol față de Republica Moldova, unde este o democrație tânără, cu dificultăți de creștere. Politica noastră nu se schimbă în funcție de sondaje. Scopul nostru nu este dispariția Republicii Moldova, ci consolidarea până va ajunge la statutul de stat membru al UE”, a declarat șeful misiunii diplomatice române la Chișinău, conform aceleiași surse.

De amintit că un ordin al ministrului educației Corina Fusu privind distribuirea gratuită în instituțiile de învățământ din Republica Moldova a unei donații de hărți tematice ‘Organizarea administrativă a Regatului României. 1930’, oferită de asociația Radio Datina, a stârnit dispute aprinse în parlamentul de la Chișinău, unul din deputații socialiști, Vlad Bătrâncea, rupând în mod demonstrativ harta României Mari în timpul dezbaterilor.

Socialiștii și comuniștii s-au arătat indignați de inițiativa ministrului, calificând-o drept o tentativă de destabilizare a situației din Republica Moldova. Mai mult, fracțiunea Partidului Socialiștilor a cerut ca ministrul Corina Fusu să vină în parlament pentru a oferi explicații în legătură cu ordinul dat, dar această cerere nu a întrunit voturile necesare pentru a fi inclusă pe ordinea de zi.

Liderul socialiștilor (formațiune prorusă cu numărul cel mai mare de parlamentari în legislativul de la Chișinău), Igor Dodon, a amenințat însă că, imediat după sărbătorile de iarnă, formațiunea sa va demara o campanie ‘împotriva unioniștilor’.

În urma gestului făcut de parlamentarul Vlad Bătrâncea în legislativul Republicii Moldova și a amenințărilor lansate de Igor Dodon, tinerii unioniști au organizat joi un protest în fața parlamentului de la Chișinău, unde au întins un tricolor imens de 15 metri lungime și au afișat pancarte cu mesajul ”Unirea — Ideal național”. În același timp, mai multe forțe politice unioniste din Republica Moldova, între care Partidul Național Liberal și partidul ‘Dreapta’, au calificat comportamentul deputatului socialist ca fiind unul ‘xenofob și rasist’.

AGERPRES

Foto : Europeanul.org

Trafic feroviar afectat de condițiile meteo nefavorabile
Naţional joi, 21 noiembrie 2024, 09:40

Trafic feroviar afectat de condițiile meteo nefavorabile

Trafic feroviar afectat de condițiile meteo nefavorabile. Probleme au fost raportate pe raza regionalelor Iași, Brașov și București. Compania...

Trafic feroviar afectat de condițiile meteo nefavorabile
Aproape 22.600 de deţinuţi au drept de vot la primul tur al alegerilor prezidenţiale
Naţional joi, 21 noiembrie 2024, 09:26

Aproape 22.600 de deţinuţi au drept de vot la primul tur al alegerilor prezidenţiale

Aproape 22.600 de deţinuţi au drept de vot la primul tur al alegerilor prezidenţiale. Datele au fost transmise de Administraţia Naţională a...

Aproape 22.600 de deţinuţi au drept de vot la primul tur al alegerilor prezidenţiale
Trenul electric inaugurat miercuri, nu a mai funcționat joi. Cursa a fost anulată
Naţional joi, 21 noiembrie 2024, 08:27

Trenul electric inaugurat miercuri, nu a mai funcționat joi. Cursa a fost anulată

Trenul electric inaugurat miercuri, nu a mai funcționat joi. Cursa a fost anulată. Primul tren electric nou din România, model Coradia Stream,...

Trenul electric inaugurat miercuri, nu a mai funcționat joi. Cursa a fost anulată
Protest al Federaţiei Sindicatelor Energetica împotriva noii Legi a pensiilor
Naţional miercuri, 20 noiembrie 2024, 10:36

Protest al Federaţiei Sindicatelor Energetica împotriva noii Legi a pensiilor

Protest al Federaţiei Sindicatelor Energetica împotriva noii Legi a pensiilor. Protestatarii cer revenirea la reglementările anterioare....

Protest al Federaţiei Sindicatelor Energetica împotriva noii Legi a pensiilor
Naţional miercuri, 20 noiembrie 2024, 09:19

Noua funcționalitate a site-ului prezenta.roaep.ro pentru alegerile prezidențiale

Noua funcționalitate a site-ului prezenta.roaep.ro pentru alegerile prezidențiale din 2024 În contextul alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie...

Noua funcționalitate a site-ului prezenta.roaep.ro pentru alegerile prezidențiale
Naţional miercuri, 20 noiembrie 2024, 06:26

Primul tren electric va fi pus miercuri în circulaţie, pe ruta Bucureşti-Braşov

Primul tren electric va fi pus miercuri în circulaţie, pe ruta Bucureşti-Braşov, a anunțat preşedintele Autorităţii pentru Reformă...

Primul tren electric va fi pus miercuri în circulaţie, pe ruta Bucureşti-Braşov
Naţional marți, 19 noiembrie 2024, 09:57

Gala UZPR – au fost decernate premiile pentru ‘Excelenţă în jurnalism’

Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România a premiat, luni seara, ‘Excelenţa în jurnalism’, în cadrul unei gale organizate la...

Gala UZPR – au fost decernate premiile pentru ‘Excelenţă în jurnalism’
Naţional marți, 19 noiembrie 2024, 07:52

Primul serviciu naţional de plăţi instant cu mobilul a fost lansat

Primul serviciu naţional de plăţi instant cu mobilul a fost lansat. Pană în acest moment, doar trei bănci au fost incluse. Primul serviciu...

Primul serviciu naţional de plăţi instant cu mobilul a fost lansat