Un bolnav a dispărut din spital şi este de negăsit!
Articol editat de Daiana Rosca, 10 decembrie 2015, 16:10 / actualizat: 11 decembrie 2015, 6:39
A ajuns cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Reşiţa, dar a dispărut înainte ca medicii să-l investigheze. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 76 de ani, bolnav de Alzheimer, din Milcoveni. De 24 de ore bărbatul este de negăsit. Conform informaţiilor primite de la UPU-SMURD, se pare că nu a fost însoţit de aparţinători. Conducerea unităţii medicale împreună cu organele de poliţie au deschis o anchetă, a declarat purtătorul de cuvânt Violeta Florea.
Politiştii continuă să-l caute şi la această oră. Vom reveni cu amănunte. (Daiana Roşca)