Audieri la Chişinău pentru găsirea miliardului de dolari dispărut
Primul audiat a fost procurorul general Corneliu Gurin, iar raportul acestuia a fost discutat cu uşile închise, presa având acces doar la unele răspunsuri pe care le-a oferit acesta la întrebările deputaţilor. Corneliu Gurin a menţionat că aproximativ 20 de persoane au diferit statut în cadrul anchetei.
Articol editat de Mirabela Afronie, 3 decembrie 2015, 06:59
Primul audiat a fost procurorul general Corneliu Gurin, iar raportul acestuia a fost discutat cu uşile închise, presa având acces doar la unele răspunsuri pe care le-a oferit acesta la întrebările deputaţilor. Corneliu Gurin a menţionat că aproximativ 20 de persoane au diferit statut în cadrul anchetei.
„La momentul actual sunt trei persoane bănuite în cadrul investigaţiilor extinse. Sunt 10 persoane puse sub învinuire în dosarele vizând creditele neperformante. 10 învinuiţi, trei bănuiţi, trei persoane în căutare, inclusiv cu mandate de arest internaţional, trei arestaţi”, a spus Corneliu Gurin.
Potrivit autorităţilor, suma prejudiciului este de aproximativ 13, 5 miliarde de lei, sau un miliard de dolari, conform cursului de anul trecut. Directorul Centrului Naţional Anticorupţie, Viorel Pietraru, a menţionat că a fost identificat circuitul şi sunt cunoscuţi beneficiarii pentru o sumă de 200 de milioane de dolari.
„Avem stabilit circuitul creditelor care au fost oferite, cum ele au fost scoase pe parcursul acestei perioade şi au fost identificaţi beneficiarii efectiv pentru 200 de milioane de dolari. Există o perspectivă, din punctul meu de vedere bună, de recuperare a unui bune părţi din banii care au fost scoşi”, a declarat Viorel Pietraru.
Ministrul finanţelor Anatol Arapu a menţionat că una din consecinţele majore ale furtului miliardului a fost pierderea finanţării externe. În plus, el a menţionat că în viitor statul va trebui să declare ca datorie de stat cele aproape 14 miliarde de lei pe care i-a creditat de la Banca Naţională pentru a acoperi gaura din sistemul bancar.
Doar dobânda anuală pentru achitarea acestei datorii va fi de sute de milioane de lei moldoveneşti, declarat Anatol Arapu.
„S-a convenit pentru o dobândă pentru anul viitor la nivel de 5%, care va avea un cost anual în medie de 650-680 de milioane de lei, în dependinţă de cât va fi suma finală, de cât se va recupera, cât nu se va recupera. Pe parcurş aceste dobânzi ar trebui să scadă, în dependinţă de media inflaţiei”, a afirmat Anatol Arapu.
Guvernatorul Băncii Naţionale, Dorin Drăguţanu, a declarat că Republica Moldova a fost în pragul unui colaps total din cauza tranzacţiilor frauduloase de la cele trei bănci.
Sursa: romania-actualitati.ro