Vaccinarea antigripală: dezinteres sau lipsă de informare?
Articol editat de Mirabela Afronie, 29 noiembrie 2015, 13:00
În judeţul Caraş-Severin mai sunt disponibile aproximativ 2.600 de doze, au fost utilizate doar jumătate din dozele primite. Mai exact s-au imunizat 3.200 de persoane din grupele de risc. Cei mai interesaţi au fost pensionarii de peste 65 de ani. Deocamdată nu au fost raportate cazuri de gripa. Cifrele au fost prezentate în cadrul Comitetului consultativ de dialog civic pentru problemele persoanelor vârstnice din judeţul Caraş-Severin ce a avut loc la Palatul Administrativ.
Gripa este o boală infecţioasă acută cu un potenţial epidemic crescut, caracteristică sezonului rece, infecţia gripală poate avea un spectru larg de manifestări clinice, mergând de la o uşoară răceală ( simptome de guturai) până la pneumonie severă, în unele cazuri putând duce la decesul bolnavului.
Persoanele în vârstă şi foarte tinere, pacienţii cu boli cronice ( respiratorii, cardiovasculare, etc.) sunt predispuse la apariţia complicaţiilor datorate gripei.
Cea mai eficientă măsură de control a bolii şi prevenire a apariţiei complicaţiilor este reprezentată de imunoprofilaxia cu vaccinuri gripale, redefinite în fiecare an de către OMS pentru a reflecta modificările antigenice ale tulpinilor circulante de virus.