Corneliu Baba – Maestru Emerit al Artelor
Articol editat de Sebastian Dragomir, 17 noiembrie 2015, 06:54
Astăzi vi-l prezentăm pe marele pictor Corneliu Baba, născut pe 18 noiembrie 1906, la Craiova. Era al treilea fiu al lui Gheorghe Baba, pictor de biserici, şi al Mathildei Baba. Anii de copilărie şi adolescenţă i-a petrecut la Craiova şi Caransebeş, oraşul tatălui său. În 1926, s-a mutat la Bucureşti pentru a se înscrie la Academia de Arte Frumoase şi la Facultatea de Litere şi Filozofie. După un singur semestru, a abandonat studiile la Academia de Arte Frumoase, declarându-se descurajat de profesori şi climat. A absolvit Facultatea de Litere şi Filozofie, unde a avut ocazia să asiste la cursurile susţinute de Nae Ionescu, P.P. Negulescu sau Tudor Vianu. Anii următori i-a petrecut în Timişoara, unde a intrat în contact cu un grup de artişti tineri progresişti şi protestatari, de ale căror atitudini şi abordare artistică se dezice în scurtă vreme. În 1934 a avut loc prima sa expoziţie de pictură, susţinută împreună cu tatăl său, în Băile Herculane. Aici a fost remarcat de un influent avocat din Iaşi, Omar Popovici. Prin intermediul lui, se mută în oraşul moldav şi se înscrie la cursurile Academiei de Arte Frumoase, la clasa profesorului Nicolae Tonitza.
Deşi plecase la Iaşi cu gândul de a se întoarce peste două sau trei luni, Corneliu Baba a rămas în capitala Moldovei timp de 16 ani. În acest timp, şi-a finalizat studiile de pictură, dupa care a devenit asistent şi profesor la Academia de Arte Frumoase. În 1958, Baba a fost numit profesor de pictură la Institutul de Arte Frumoase Nicolae Grigorescu din București și a primit titlul de Maestru Emerit al Artelor. Problemele anterioare cu autoritățile comuniste pareau de domeniul trecutului. A călătorit în toată lumea, participând cu picturile sale la expoziții la Cairo, Helsinki, Viena și New Delhi, culminând cu o expoziție personală la Bruxelles în 1964.
În 1962, guvernul român îi va acorda lui Corneliu Baba titlul de Artist al poporului, anul următor devenind membru corespondent al Academiei Române, iar în 1964 – membru al Academiei de Arte Frumoase din Berlinul de Est.
Cu puțin timp înainte de moartea sa, survenită la 28 decembrie 1997, pictorul și-a publicat memoriile, Notele unui artist din Europa de est. A primit, postum, premiul de excelență al Fundației Culturale Române.
Mai multe pe eualegromania.ro
[youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]www.youtube.com/watch?v=nge1bopSs5A[/youtube]