Primăria Brebu Nou investeşte în siguranţa localnicilor
Articol editat de Gerhard Chwoika, 10 noiembrie 2015, 15:30
Administraţia comunei Brebu Nou lucrează la finalizarea unui proiect prin care să înlocuiască reţeaua de iluminat stradal a localităţii şi a satului aparţinător Gărâna. Primarul Iosif Gabriel Bordea va schimba corpurile de iluminat de pe toţi stâlpii, cu unele economice. Zilele acestea se lucrează la montarea pilot a două corpuri de iluminat pe LED. Punerea în practică a acestui proiect ar genera economii la bugetul local prin reducerea facturii la energie electrică. Investiţia este în faza iniţială, iar dacă se va dovedi eficientă, administraţia comunei Brebu Nou va încheia un contract cu furnizorul şi va schimba întreaga reţea, a mai spus primarul. (Hardy Cvoica)