Execuţie barbară în Afganistan. O tânără de 19 ani a fost ucisă cu pietre
Articol editat de Gerhard Chwoika, 4 noiembrie 2015, 18:00
O femeie dintr-un sat afgan a fost ucisă în mod barbar, pentru că şi-a părăsit soţul şi a fugit cu un alt bărbat.
Un grup de bărbaţi aruncă cu pietre în femeia îngropată până la gât care recită o rugăciune islamică. Mai mulţi oameni urmăresc execuţia, fără a schiţa vreo emoţie. Potrivit The Guardian, evenimentul s-a petrecut în Ghalmeen, un sat de lângă capitala provinciei Ghor, din centrul ţării, controlată de grupuri armate de opoziţie. Femeia se numea Rokhshana, avea 19 ani, şi a fost executată săptămâna trecută, după ce a fost acuzată că şi-a înşelat soţul cu un bărbat mult mai tânăr decât cel cu care a fost căsătorită forţat. Guvernatoarea provinciei, Seema Joyenda, spune că fata a fugit în urmă cu câţiva ani în Iran după ce familia ei a vrut să o căsătorească cu un bărbat în vârstă. După ce rudele ei au reuşit să o aducă înapoi, au căsătorit-o cu un alt bărbat în vârstă. Când a fugit de această dată, a făcut-o în calitate de femeie căsătorită, ceea ce a permis să fie pedepsită prin lapidare. Oficialii locali îi învinuiesc pe talibani pentru această execuţie barbară. Totuşi, alţi activişti din Kabul spun că responsabili ar fi, mai degrabă, liderii unor triburi locale. Wazhma Frogh, cofondatoare a Institutului de Cercetare pentru Femei, Pace şi Securitate, spune că, deşi nu vrea să îi exonereze pe talibani pentru atrocităţile pe care le comit, oficialii locali au obiceiul să îi învinuiască pe aceştia pentru propriile atrocităţi. „De obicei, ei dau vina pe talibani pentru a se acoperi pe ei. Desigur, talibanii fac acest gen de lucruri, dar nu putem să negăm că şi liderii de triburi fac aceleaşi lucruri”, a declarat aceasta.
Sursa foto: evz.ro